Juruire

noi

Cum suntem noi, cu tinele în mine,

și-ți este bine si îmi este bine,

as vrea sa-ti spun, iubito, că în tine

e vie vrerea ambelor destine.

 

Te voi iubi bunuț  si cu mirare

cu certitudini si cu disperare,

cu poezie și cu larmă mare,

c-un fel de fărdelege care doare.

 

Te-am căutat în ani de teamă mare,

Pe străzi și prin femei, la întâmplare.

Și am crezut că ești o utopie,

Fantasmă de poet la o beție.

 

Acum, când mi te-a dat bărbosul Tată,

Eu jur pe mine și pe apa toată

care ne tine barca navigată

că vei ramane – dincolo de număr

a mea, de-a dreapta, ca un brat în umăr!

 

Cântec de Drag(obete)

pache

Mă culcuşisem lângă sufletul tău.

Era tare bine acolo şi ochii verzi îmi ţineau

Tâmplele vii.

 

Nici nu-mi mai amintesc ce spuneai.

Cred că ceva despre dorinţele care ţi-au cutreierat

Nopţile şi o parte din zile

Până să mă cunoşti.

Sau poate despre fricile tale care au murit

undeva, sub cuvintele mele.

 

Nici nu-mi mai amintesc ce spuneai.

Cu glas încet de prinţesă mică.

Mă jucam cu nările în zulufii tăi.

Erau tare îndărătnici

şi tu nu mă mai băgai de seamă,

doar protestai

că mereu te trezeşti ciufulită.

 

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Poate doar aşa, de greul gândurilor.

Ori poate de drag,

de evoluţie

şi de blândeţe.

 

Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcuşisem lângă sufletul tău şi te iubeam

Cu mine spre tine călcând

De Drag(obete).

Glezne

glezne

Gleznele tale sunt puncte de sprijin

Alăptând hergheliile mele

Buiestre, de gânduri

Roaibe de dor.

Inele nu ai, tu, pe glezne

Ele sunt, dar nu se mai văd.

Le-am desfăcut – desfătat, noapte de noapte,

Aflând cu buzele că, totuşi, exişti…

 

 

 

Povestiri din Miserupia : Jocul inocenței și al sorții, în deșert. Umanoid…

tim

Club vintage la Sătmar. Seară de februarie incert prăbușit în sine însuși. Bere și fum. Picolița ia comenzile cu un zâmbet care nu e al ei. Stângaci, candid, vulnerabil. Nici fesul nu e din film. Prea mare, prea lălâi, parcă. Lumea cere ce vrea. Pe o tavă din plastic mat, uzat, hârșit de pahare și buze, băuturile ajung pe la mese. Beznă. Gong strong. Lumini de scenă. Povestiri din Miserupia nu începe acum. Doar continuă. Picolița a fost uvertură, prolog, inorog, Lorena. Interactivitatea este cheia acestui one woman show. Scenariul partitură este scris homeopatic. Dozare la milimetru, în doze de spițerie a emoției, inocenței, forței dramatice. Povestea te prinde gradat cu lațul emoției artistice impersonale. De la Titu Maiorescu citire. Totul este vibrație și artă în stare pură. Experiența jurnalistică i-a prilejuit Lorenei o documentare dură, la granița reportajului cu suportabilul, în lumea ingenuă a celor mai nevinovate vânzătoare de plăceri. Fete abia pubere vândute pentru bani de băutură de tați alcolici, necastrați, încă. Naivitățile, candoarea, visul feciorelnic jugănit sunt atât de bine jucate încât devin insuportabil de reale. Cea mai bună prietenă a ei, pânza, preia emoțiile, le dă cu obloj și le ascunde în spatele unei cortine subliminale. Discursul este doar aparent candid. Scenarista Lorena Lupu îi ridică actriței Lorena Lupu replici la fileu croșetat din clu 100% virgin aluziv. Ți se zburlește părul, indecent de erect, când descoperi cu ce se ocupă, de fapt, mama sa plecată la “muncă” prin Europa. Inevitabil, fata va avea aceeși soartă, în Românica tatălui alcoolic, cu prieteni aidoma dispuși să plătească bani soioși pentru plăceri la granița pedofiliei. Scena violului plătit, a siluirii retribuite este crâncenă. Aici, Lorena este atinsă de strechea geniului. Răcnetul nu vine doar din corzile vocale.Toată disperarea, revolta, umilința și jindul pribeag, transced aici. Cortina imaginară cade peste primul act al Povestirilor din Miserupia. Limba devine grea, privirea pâcloasă, abia mai pot împreuna palmele a aplauze…

Jocul inocenței și al sorții prin deșert umanoid continuă. La fel de real și interactiv. Se dialoghează cu publicul care este făcut părtaș la mici bucurii și dureri, la eliberare și spaimă la alb murdărit, la a putea și nu se poate, la noroi și stele. Este pe cai mici, pe ponei, personajul Miserupiei. Are și ea basmul ei, fără Făt Frumos, pitici sau spiriduși. Nu vi-l povestesc. Nu vă fac să vi se rupă de Miserupia. Show-ul acesta trebuie devorat, primit și simțit. Să vă încordați toate simțurile și la nevoie să mai inventați câteva.

Cu Povestiri din Miserupia, Lorena m-a convins și m-a învins. A umblat la prejudecăți, cutume și clișee. Spectacolul ei este mai mult decât un Must Have pentru a putea avea puterea să mai priviți soarele dintr-o parte. Din ce parte vreți voi..

P.S. Despre Dona Juana vă spun altădată. Vedeți acest one woman show, urmăriți-i verbul de facebook și blog și poate veți înțelege cât de cretină este parafrazarea pe care am tot auzit-o: „Cui îi este frică de Lorena Lupu”?!

Basm modern: Superman și Wonder Woman

superman_wonder_woman_dance_by_rudecherub-d41uz2l

Superman era îndrăgostit de Wonder Woman. Dar nu oricum. Topit, fleașcă, în limbă. Wonder Woman locuia într-un Penthouse de la etajul 77 al unui zgârie nori de pe 5th Avenue. Vară fiind, avea perversul obicei să facă nudism pe terasă. Superman zbura cu limba scoasă pe deasupra, dar ea nu părea să îl bage deloc în seamă. Deprimat, Superman îi plânge pe pânză, într-o noapte de beție, prietenului său cel mai bun, Spiderman. Omul păianjen, viril și cuceritor din fire, îl învață de bine:

  • Frățior! În ziua de azi lasă dracului piruetele, loopingurile și florile aruncate din zbor și treci la acțiune. Cut in action, pricepi?
  • Nu!
  • Măi, tâmpea! Tu poți zbura. Când iese ea goală pe terasă și se crăcește ca să de bronzeze peste tot, tu vii ca vântul și ca gândul, fâl fâl și aterizezi exact unde trebuie. Lui Wonder Woman îi plac bărbații hotărâți. Ai înțeles?
  • Da, pretenaș!

A doua zi dimineața, Spiderman îl așteaptă pe Superman la Mc Donalds cu cafeaua caldă și curiozitatea dând în clocot. Apare Superman cătrănit de numa numa.

  • Ce făcuși, frățioare?! Moamă ce meclă ai, te-a epuizat gagica, așa-i? Vezi ce bine te-a învățat fratele tău?!
  • Bine, pe dracu! Mai bine, taci.
  • De ce?! Nu ai făcut cum ți-am zis?
  • Ba da!
  • Și?
  • Și fac eu câteva tonouri deasupra terasei, apare Wonder Woman, se întinde pe șezlong, desface picioarele…
  • Așa, și?!
  • Și începe să se zvârcolească…
  • Atunci tu trebuia să plonjezi!
  • Asta am și făcut!
  • Foarte bine! Și?!
  • Și l-am futut în cur pe Omul Invizibil!

În slujba contelui Dracula

18857495

Douăzeci de oameni bâjbâie, unul după altul, în subteranele unui castel. Scara îngustă coboară sinuos și abrupt. Flacăra unei lumânări amăgește bezna. Oamenii au venit tocmai din America și Canada. Abia așteaptă să-l întâlnească pe contele vampir Dracula, cel care le-a îngrozit copilăria și adolescența. Au citit cartea lui Bram Stoker, au văzut numeroase filme. Știu că sângerosul aristocrat doarme într-un sicriu cu pământ zgurmat de sub temelia castelului. Se intră în ultima hrubă. Aer umed și greu. Lumânarea nu mai pâlpâie. Capacul sicriului se deschide cu scrâșnet. Exclamații de toamnă. O voce cavernoasă se aude ca de dincolo de lume: “Ne aflăm în antecamera contelui Dracula. Cine dorește să-l vadă este invitat să petreacă o noapte în sicriu. Dacă alteța sa binevoiește îl va vizita.” Nu a vrut nimeni.

T. S. D. – compania călătoriilor misterioase

Societatea Transilvană Dracula s-a născut din respectul față de adevărul istoric al domnului Nicolae Păduraru, fost ghid O.N.T specializat, de peste treizeci de ani, în “draculologie”. Din 1990 compania de turism le propune turiștilor occidentali și nu numai, adevărul despre Dracula. “Prin anii ’80, ne spune ghidul, ca urmare a cărții lui Radu Florescu și Raymond T. Mc Nally, ne-am trezit cu o avalanșă de turiști străini care-l confundau pe contele vampir cu voievodul Vlad Țepeș Dracula. Am încercat să-i lămurim atunci, dar mai ales eu zic că am reușit astăzi. De aceea le propunem un tur complet în care le arătăm diferențele între cele două personaje, unul istoric, celălat literar. Se dumiresc repede că vampirul lui Bram Stoker este cel care-i interesează.”

Mormântul necunoscut și Noaptea Voievodului

Turul începe la București. Se vizitează Curtea Veche și se ajunge la Snagov, la mânăstirea de pe insulă. Aici se află mormântul ipotetic al lui Vlad Țepeș, descoperit în 1932 de arheologul Dinu Rosetti. Ipotetic, deoarece destule voci autorizate au spus că scheletul cavalerului de secol XV nu are destule argumente istorice și biografice pentru a fi atribuit domnitorului. Turiștii par a cumpăni argumentele pro și contra. Ghidul ne atrage atenția asupra unui amănunt pitoresc. Dacă acesta ar fi cu adevărat mormântul necunoscut al fiului lui Vlad Dracul, gropnița este purtătoarea unei pedepse din partea bisericii, cu care voievodul a refuzat să împartă puterea. Mormântul este amplasat în așa fel încât oamenii calcă peste trupul adormit pentru a-i mai lua din păcate.

De la Snagov plecăm împreună cu grupul de 20 de turiști americani și canadieni spre Târgoviște la Cetatea de Scaun. Va fi povestită legenda solilor turci cărora Țepeș le-a bătut fesurile în cap, pentru că nu au vrut să și le scoată în fața sa. Momentul culminant al primei etape a turului va fi în Cheile Argeșului, la Poienari. În timp ce turiștii fotografiază li se explică procesul restaurării cetății cu “ajutorul” boierilor Dănești. Pentru că i-au ucis tatăl, pe Vlad Dracul, Țepeș i-a pedepsit obligându-i să reconstruiască cetatea de la Poienari. Mulți au putrezit aici, cronicile Dăneștilor ponegrindu-l pe voievod. Se explică și formarea cuvântului “Dracula” sau “Drăculea” care însemna “fiul dracului” și atâta tot. Vlad Dracul, tatăl lui Țepeș, era poreclit astfel fiind cavaler al ordinului Dragonului. Suntem găzduiți în gospodării țărănești cu tot confortul, la Aref. Arefenii sunt urmașii celor care l-au ajutat pe domnitorul încercuit de turci la Poienari să fugă peste munți în Transilvania. După o cină pantagruelică suntem oaspeții sătenilor la spectacolul șezătoare: “Noaptea voievodului.”

În curtea unei case de secol XV se aprinde un uriaș foc de tabără. Arefenii se adună în jurul lui îmbrăcați în costume de Argeș, același port de acum cinci sute de ani. Se deapănă amintiri și legende despre Țepeș, pozitive de astă dată, puse în opoziție cu cronicile săsești care-l vampirizau. Negustorii sași nu prea plăteau vămile Țării Românești făcând nu de puține ori cunoștință cu țeapa. Turiștii spun, dimineața: ”trebuie să fie o confuzie. Nu am venit să ascultăm povești despre voievodul vostru de secol XV. Îi avem pe ai noștri, mult mai cruzi. Îl vrem pe contele vampir Dracula. E clar că nu e Țepeș.” Îl vor avea.

Procesul vrăjitoarelor

vrajitoarea_5

Trecem prin Rupea în goana ploii și ajungem la Sighișoara, singura cetate medievală locuită și în prezent. Aici va avea loc procesul vrăjitoarelor, etapa de trecere spre mitologia vampirului. Vizităm Casa Vlad Dracul în care s-a născut Țepeș. Urcăm coridorul celor 175 de trepte acoperite și intrăm în Biserica din Deal. În cripta de sub altar avem privilegiul de a vedea o mână perfect mumificată datând din Evul Mediu. Îi lipsește degetul mic pe care vrăjitoarele îl foloseau în noaptea de Sabat pentru închegarea licorii magice. Procesul lor nu a fost o glumă. În 1320, Papa Ioan al XXII-lea emitea prima bulă prin care tribunalele Inchiziției erau abilitate să pedepsească practicile magice.

Coborâm în piața cetății. Ne trezim în plin Ev Mediu. Ne așteaptă oșteni, breslași, nobili, precupeți. E zi de proces. Toboșarul dă veste. Apare călăul. Intrăm în celula de sub Turnul cu ceas. Răstignită pe o scară, însemnată pe tot trupul cu fier înroșit, este legată o femeie încă tânără. Este văduva unui meșter frânghier. O vecină a anunțat autoritățile că a văzut-o sâmbătă seara împreunându-se cu diavolul care luase chipul unui câine mare și negru. Apoi a zburat prin cetate călare pe un țap. Se decide execuția. Vrăjitoarea nu are dreptul să se apere. Este apucată de păr și târâtă în fața rugului. Preoții o acuză de erezie. Se aprinde rugul. Răpăitul tobei devine insuportabil. Femeia este legată de un par înfipt în mijlocul movilei de lemne. Căldura și țipetele te covârșesc. Călăul ațâță focul. Din mulțime se desprinde o calfă de cositorar, un flăcău nenuntit care se leagă în fața preoților să ia vrăjitoarea de soție. Potrivit uzanțelor vremii femeia este salvată. “Aceasta este o etapă de trecere, spune ghidul. Vrăjitoarele au multe în comun cu vampirul: îndrăgesc noaptea, pot zbura și își pot schimba lesne înfățișarea.”

Popas în lumea tenebrelor

Pe drumul spre Bistrița ghidul ține un adevărat curs de mitologie a vampirului, dozând, gradat, superstițiile. În vechime, comunitățile au avut, în lipsa poliției, proprii apărători ai ordinii. Asemenea spirite veghetoare în plan social sunt și vampirii. Dacă nu încalci legea și tradiția populară nu ai de ce te teme. Vampirii pedepsesc incestul, furtul, crima etc. și nu atacă ființele nevinovate. Spre deosebire de aceștia, contele vampir Dracula, așa cum a fost imaginat de romancierul irlandez Bram Stoker, este un vampir aberant. El atacă fecioare, copii, ființe nevinovate încălcând contractul cu umanitatea. Este excepția care confirmă regula, poate de aceea fiind atât de celebru și mediatizat. Întâmplător sau nu, tocmai când ghidul spune că uneori contele poate apărea ca o ceață, aburi grei, cețoși înconjoară autocarul aflat în mijlocul unei păduri. Turiștii țipă, pălesc, își ating crucifixele.

Prânzim la Bistrița la hotelul Coroana de aur. Meniul este alcătuit în litera cărții cu aceleși bucate pe care le-a servit Jonathan Harker, unul dintre eroii romanului, venit de la londra pentru a perfecta cu contele un contract imobiliar. Pornim pe vechiul drum al poștalionului spre Bucovina. Pasul Bârgăului este un loc uitat de Dumnezeu într-o stranie frumusețe. Din când în când apar case de lemn agățate de dealuri, fiecare cu cimitir și troiță chiar în curte. Ajungem la castel la apus de soare, timpul morții ființelor nevinovate.

castel-dracula

După cină are loc un bal mascat cu personaje din carte. Începe ceremonia de primire a turiștilor în rândul T.S.D. Odată deveniți membri se vor bucura de privilegii speciale. Urmează întâlnirea cu contele vampir.

Coborâm în măruntaiele pământului. Miroase a piatră udă și hău. Într-o ultimă gropniță se află sicirul unde, potrivit lui Bram Stoker, odihnește temutul conte Dracula. Rămâne aprinsă o singură lumânare, chiar pe capac. Se aude o voce: “Dorește cineva să stea de vorbă cu contele?” Evident, nu a dorit nimeni…

A doua zi, turiștii sunt descântați cu tăciuni stinși în apă neîncepută de Viorica Ciuciur, o femeie de 90 de ani care trăiește singură pe Bârgaie. Autocarul îi duce pe la mânăstirile Bucovinei, pentru a se întoarce, gradat, în viața reală de dincolo de mitologie, epos, mister.

images

P.S. Între timp, amfitrionul a plecat puțin să se certe cu moartea. Turul Dracula a rămas. L-am continuat, ca ghid și nu numai, ori de câte am avut prilejul, în amintirea lui Nicolae Păduraru, unul din cei mai speciali ghizi pe care i-a avut turismul românesc…