Dor de Steaua andaluza

steaua-1986

 

La ceas jegos de blaturi, afurisit ceas, spurcat la iarbă şi oţeţit la crampoane, mi-e dor de un an, de o noapte şi de-o echipă. Şi de un portar mai dor îmi este, un malac cu mustaţă de honved şi suflet de Peter Pann, care a căzut de mic în cap, plonjând din copaia leagăn direct în cartea recordurilor.

De noaptea andaluză şi de Steaua de atunci, de fotbalul necomercial,  fără Pinalti, Becali, Corleone şi alţi frăţiori, dor de dor îmi este. De dreptele lui Stângaciu, de extracţiile pe extreme ale doctorului Boloni, de obturaţiile lui de canale adverse, de driblingul lui Lăcătuş şi de contrele lui Bumbescu, care nu a învăţat decât o lecţie din cartea de istorie, dar a buchisit-o temeinic în contemporaneitate şi tot în izmene: „Pe aici nu se trece!”. De „viteziştii” cu catapultă şi mâncărici în jampiere, de eleganţa de lord sârbo-dunăreano-valah a lui Belodedici, de bahta delo delo din careul mic a ardeleanului Pele, de-i mai zicea lumea Balint şi de ţurcile Piţurcile, pustiu de dor îmi este …

De fotbalul onest, modest şi netrucat, de orgoliul vinovat de beţia de sine a unei echipe de la poarta Levantului, care a bumbăcit disciplinat şi metodic marile team-uri europene, de bucuria Sportului cu S mare, de sincera confirmare internaţională a neblaturilor prin valoare. O valoare de mânji nejugăniţi spurcaţi la fair play şi mingicăreală, adăpaţi de Halagian cu zeamă de năut armenesc şi înţărcaţi de Jenei cu lapte de Sânziene stătute, dor de dor îmi este.

Şi nu oricum şi nu oricând m-a apucat dorul de Steaua de atunci ,de noaptea când încă (ne)generalul Iordănescu a intrat pe teren pentru a pune şi osul nu numai sufletul la ciuleandra victoriei. Acum când „Estrela” este o biată echipă gâfâindă, aruncată într-un campionat tributar blaturilor, spălăturilor de bani şi altor scursuri, noaptea de mai de la Sevillia pare o cinică, prăfuită, incredibilă utopie.

Şi, totuşi, printre atâţia păpuşari, irozi şi sforari balcanici, nu se poate ca sămânţă aruncată de sudoarea acelor băieţi pe iarba din Ghencea, să nu rodească în brazdă de crampoane, crăişori de minge veche care să-şi ia tuşa în cap redându-ne bucuria fotbalului bărbătesc şi măiastru. Mântuindu-ne, adică, de dorul de Steua preţ de vreo câteva generaţii …

Anunțuri