Broşa

brosa

Era o broşă deloc sofisticată, ca un ac de siguranţă  mai mare. Foarte mare. Nu era doar o singură broşă. Era un set. Aceeaşi mărime, în mai multe culori. Mov, turcoaz, maro închis, roz pal. Putea fi o broşă ca oricare alta, dar era broşa EI. Un accesoriu extrem de simplu, profund elegant prin simplitate, pe care EA îl asorta la orice. La o eșarfă, la un deux pieces pretenţios, sau la o bluză vaporoasă de vară. Bineînţeles că mergea perfect şi la blugi.

Prima oară i-am văzut broşa în drum spre o petrecere de jurnalişti. Nimic fiţos, urmau sporovăieli intelectuale la o duşcă de bere. În drum spre… i-am văzut-o, pentru că nu am mai ajuns la petrecere. Ne era parcă foame şi am intrat la soră-mea, la casă cu grădină mare. M-a alintat dintotdeauna, e sora mai mare, ea mă răsfață cu bunătăţi gătite de mâinile, priceperea şi altceva tot al ei. Zicea că îi umplem grădina cu dragoste. Că după ce plecăm, şiroieşte pe butuci, pe pomi, pe gardul viu. Ciudat, ne cunoaştem de vreo lună şi ne iubiserăm de două. Nopţi. Nebune nopţi, fugărite de lună, deocheate cu bahto delo delo. Sor-mea ne-a răsfăţat cu pulpe de curcan gratinate, de culoarea broşei de atunci. EA nu prea mănâncă cu poftă, ciuguleşte doar. Se juca cu broşa şi a pus-o pe masă în spatele hartanului de Meleagris gallopavo.

Am plecat spre club. Pe stradă nu ştiam ce îmi lipseşte la EA. Coafura era ok, stilul sport elegant care o prinde atât de bine, ciufulito-aşezato-zburlit, pantofiorii negri din piele moale, dresul impecabil, fusta aproape scurtă, mai aproape de coapse decât de decenţa genunchiului, bluza şi eșarfa. La eșarfă era baiul! Îi lipsea broşa aceea maro închis, care o închidea doar de formă. O împlinea de fapt, cu o eleganţă a contrastului în faţa căreia marchizele cu sânge deloc mai albastru decât al EI, ar fi lepădat de invidie. Eu ştiam unde o uitase. Ştiam precis! Între încheietura copanului şi buza farfuriei moștenite de la bunica. Am decis, amândoi, că nu are sens să ne întroarcem din drum. Aduce ghinion şi trebuie contracarat cu ceva cruci făcute cu limba fix în cerul gurii. Nici la petrecere nu mai era cuşer să mergem. Am fi simţit lipsa broşei. Matematic, la jumătatea distanţei, era un motel. Acel motel unde o făcusem femeie şi mă făcuse bărbat în ciuda numeroaselor experienţe pe care le avuseserăm amândoi, destul de degeaba până acolo. Am intrat în motel cu o oarecare evlavie, o pioşenie uşor stângace, pătrunși de ecumenismul momentului. Ne pregăteam  de un ritual de eradicare a superstiţiei cu ajutorul limbilor noastre care musai să facă cruci în cerul gurii. Unul alteia.

Dimineaţa am recuperat broşa. Era exact acolo unde ştiam. La ştiri am văzut că la clubul cu pricina, în noaptea aceea, avusese loc un incendiu devastator. Nu au fost victime, doar panică. Sigur şi-ar fi pierdut  broşa acolo. În panică se pierd multe.

Desigur au mai fost şi alte petreceri. Sofisticate sau simple şuete. Fiecare cu broşa ei. De fiecare dată când eram abătuţi, încrâncenaţi sau doar în neapele  noastre, TREBUIA să uite câte o broşă. Şi atunci, ritualul salvator se repeta cu valoare de axiomă nurlie. Evident, nu am devenit niciodată cucernici.

BREAKING NEWS: Am reuşit, după un an de muncă cu contract beton, să facem un credit la bancă. Nu pentru casă. Pentru a tăia un beton de motel. Am cumpărat un seif scump şi foarte sigur. L-am încastrat în beton, în camera noastră, cu numărul nostru. Doar pe aceea o rezervam.  Am depus o casetă de valori, tot scumpă, tot foarte sigură, cu trei rânduri de cifruri. Nici nu putem concepe ca broşele EI să nu fie în siguranţă. Ar fi fost catastrofal să nu mai aibă ce să uite, din când în când.

Amanţii sunt călare pe Blogoval! Şi fuck nebunii…

corina-ozon

Pe Corina Ozon chiar “O ştiu de undeva” şi nu îmi trebuie nici un “Prospect de femeie” pentru a o citi şi iubi. Teoretizam, cu puţină vreme de vale, Blogovalul. Spaţiul nostru cel de toate zilele şi nopţile, virtual şi creativ unde postăm şi, vorba lui Dorin Tudoran, ne umplem de blogdaproste. Şi, gură aurită fiind, ziceam că după revelaţiile Adrian Teleşpan, Petronela Rotar şi Ana a lui Barton, vine tare din urmă, călare pe val de blogoval, Corina Ozon cu ai săi Amanţi. Atunci abia urcase câteva texte pe blogul său cu nume diafan şi poză de profil aşişderea. Am râs cu lacrimi şi am suferit de zgârmici metafizic până la următoarea postare. Da am suferit rău de tot!

 

Paradox este alcătuirea Corinei. Blondă doar la păr, cu înfăţişare candidă de statuetă de Tanagra, greu de crezut că poate fi atât de spurcată la limbă şi oţeţită la fiere. Reporter par excelance, Corina are psihologia la vârful degetelor cu care tastează şi un umor dulce amar de numa numa. Şi mai are ea ceva fainisim. Nu suportă ipocrizia. Din toată astă a ei alcătuire a ieşit o carte fenomen. “Zilele amanţilor” se citeşte pe nerăsuflate, oriunde te apucă lectura: acasă, la birou, în metrou, la piaţă,  chiar şi la volan. Dacă vedeţi maşini trase pe dreapta şi şoferi cu o carte în poală râzând ca apucaţii, e clar că citesc ozonienii  amanţi!

coperta

Mircea şi Cati există în fiecare. Suntem noi, cei care, măcar odată în viaţă am fost sinceri cu noi  înşine şi cu ispita şi am călcat strâmb. Iar dacă unii s-au ţinut virtuoşi, tot au păcătuit în amantlâcul cu gândul. Cartea nu este pentru pudici şi pudibonzi. Nici pentru sfertodocşii înguşti la minte. Departe de ei să rămână! Culmea e că, şi credeţi fiecare literă din ce scriu acum, Corina este o pudică.Nu vei auzi din gura ei nici picată cu ceară cuvintele fruste din carte!  Asta nu înseamnă că e ipocrită. Nu! A surprins radiografia clipei, RMN-ul limbajului şi tomografia amanţilor absoluţi. Mircea e un Mitică simpatic, inteligent dar cu limite, băiat bun cu nevastă pisăloagă. Cati e un fel de Pisi Piţi dar nurlie, ţăcănită şi destupată la minte şi ea. Ce mai tura vura sunt simpatici şi delicioşi.  Ca să citez exact respectând litera şi spiritul cărţii, Mircea şi Cati se fut pe rupte şi pe unde apucă, cu patimă, antren şi năbădăi. La ea acasă, în delegaţii, nu contează. Nasol e că intervin sentimentele, gelozia, frustarea. Scrierea asta are de toate: şi eros şi intrigă şi suspans şi un umor cu totul şi cu totul special şi a putea şi nu se poate şi noroi şi stele. Când te apropii de final înjuri de genitale şi te rogi la Dumnezeu să nu se sfârşească.

Şi hai să mai fiu Gură de Aur odată. “Zilele Amanţilor” se vor vinde ca pita caldă, deja o fac, va mai fi un tiraj şi va deveni bestseller-ul anului. Nu era musai să fie iar Banatu Fruncea, dar pare-se că va fi.  Aşa îi trebuie dacă a mâncat-o unde nu recunoaşte şi a scris un fenomen de carte.Reţeta succesului este naturaleţea, umorul, sinceritatea şi curajul de a folosi în scris cuvintele pe care le rostim firesc zi de zi. Folosite machaivelic exact acolo unde şi tu cititorule le-ai fi scos pe gură! Clar?!

Blogovalul nu iartă. Odată ajuns sus pe talaz te duce ca vântul şi ca gândul. E nevoie de talent, echilibru şi caracter pentru a rezista acolo sus. Corina le are cu prisosinţă  dar va trebui să mai “cotizeze” cât de curând cu volumul doi. Nu de alta, dar Blogovalul obligă şi nu iartă!

P.S. Mai facem un pariu?! La cum o ştiu ne va trăzni în freză şi neuroni cu o carte la care nici nu ne gândeam, să zicem aia cu taximetriştii, apoi, după ce ne va ţine bine cu alea umflate de poftă şi nerăbdare, ne va mai trata cu ceva amanţi futăcioşi şi diafani. Aferim!