Când pune saxofonul la gură şi suflă cu sufletul, în melodiile lui freamătă Oltul, se încreţeşte schinarea muntelui iar picioarele din public nu mai ascultă de creier şi se prind singure în Hore, Jiene, Brâuri şi Învârtite. Când zice Fecioreasca de la Dăişoara, pe notele lui meştere se prind bărbaţii la joc iar ciobanii îşi plâng toate oile pierdute vreodată de la facerea Ţării Făgăraşului şi până acum. Iar când cântă cu glasul nu ştii dacă în vocea lui se întrec mierlele sau heruvimii. Şi pentru că toate aceste haruri trebuiau să poarte un nume, i s-a spus Neluţu Rusu. Dăruit de Dumnezeu cu iarba fiarelor în vârful muştiucului este un copil mare născut pentru a risipi bucurie şi alinare şi la sărac şi la bogat cinstind meseria asta grea şi frumoasă ca pe o mireasă şi ca pe un colţ de icoană. Era flăcăiandru când i-a văzut prima oară la televizor pe saxofoniştii de la Ansamblul Cindrelu şi a căzut în genunchi sărutând ecranul…
Un interviu cu OMUL Neluţu Rusu, cel de dincolo de saxofon. Un bărbat îndrăgostit de lumea care îl iubeşte şi pe care tare mai îi place să o privească, cu fruntea sus, în albul ochilor.
De unde eşti tu de pământ, din Ţara Făgăraşului?
Din Dăişoara, de dincolo de Olt. Acolo am copilărit până la 12 ani. M-am născut într-o casă veche, tradiţională. Fac parte dintr-o familie modestă cu rădăcini statornice.
Naşterea ta pentru muzică este întâmplătoare sau ereditară?
Este de la tata. Cânta dumnezeieşte cu saxofonul, cu taragotul, cu vioara. Avea o vioară doar cu trei corzi cu care făcea braciul sau secunda, adică timpul doi, nu solo.
Care a fost primul instrument pe care l-ai atins?
Acordeonul. La el am cântat prima melodie de care îmi aduc aminte, “Frumoasă-i vecina noastră”. Mi-a cumpărat tata un acordeon Parrot, mare greu, de abia putem să îl ţin de gât pe care, copil fiind, no, am reuşit să îl stric. Apoi am plecat din Dăişoara la Dridrif, lângă Făgăraş.
Şi ai dat instrumentul pe mingea de fotbal…
Exact. M-am angajat la combinat şi am intrat în echipa de fotbal care pe atunci se numea Nitramonia Făgăraş. Nu am jucat decât pe dreapta: fundaş dreapta, mijlocaş dreapta, extremă dreapta. Odată, la un meci oficial a venit şi Cornel Dinu. Ne-a remarcat pe mine, pe Dobai şi pe Florin Comşa. A vrut să ne ia la pepinieră la Dinamo, dar din păcate ai mei nu au avut posibilităţi financiare pentru a mă susţine. N-or putut să mă ajute. M-am dezamăgit rău, am renunţat de tot la fotbal şi am intrat în producţie ca operator chimist.
Ai cochetat cu acordeonul şi cu balonul, dar te-ai logodit cu saxofonul, cu acte în regulă. Cum şi când?
Aveam 16 ani şi mă uitam într-o Duminică la televizor la Viaţa Satului. I-am văzut pe băieţii de la Sibiu, de la Cindrelul, cu saxofoanele. În momentul acela am început să plâng, am căzut în genunchi şi am pupat televizorul. Am simţitit că asta trebuie să fac eu în viaţă. Când m-o văzut tata, Dumnezeu să îl odihnească, i-o zis mamei că e bai şi musai să îmi cumpere saxofon. El a fost primul meu profesor, apoi am muncit şi m-am chinuit de unul singur. Am cumpărat plăci de pickup cu Luca Novac şi Constantin Gherghina pe care le ascultam de le făceam şanţuri la un aparat vechi, Pacific 4. Şi uite aşa am învăţat meserie. Am muncit cu urechea şi cu sufletul. La început am fost urechist şi abia apoi am devenit … notist. Prima melodie de care am fost mulţumit cum mi-a ieşit ca interpretare a fost Maraches, la modă atunci. Iar absolut prima melodie cântată la saxofon a fost de la tata, o Învârtită de Dăişoara.
În Dăişoara există un filon, un zăcământ folcloric, din care îţi tragi, conştient sau nu, seva artistică?
DA, cred că da! Este aproape de Podişul şi de Valea Hârtibaciului, zonă de interferenţă cu Sibiul. Specifice pentru Dăişoara sunt Fecioreştile şi Învârtitele.
Ai cântat cu toate mărcile de saxofon. Care este pentru tine cel mai pe suflet şi pe muştiuc? Şi care este secretul suflului inconfundabil şi inegalabil marca … Neluţu Rusu? Ca să nu mai zic de timbru.
Cel care pentru mine vibrează cel mai fain sub degete este Yamaha YAS 23. Are şi cel mai bun raport calitate preţ. Întrebarea cu suflul este de nota 20. Dincolo de exerciţiile pentru plămâni, dibăcia suflului este dată de alegerea şi prelucrarea muştiucului, care este piesă de schimb la saxofon. Lumea nu ştie câtă muncă depune un artist instrumentist în spatele cortinei. De douăzeci de ani studiez această problemă. În muştiuc este un secret pe care nu toţi instrumentiştii îl ştiu. Aşa mi-am personalizat tonul de saxofonist, un ton care doar mie îmi reuşeşte. I-am luat pe Petrică Nicoară şi pe Nicu Anghel Ministeru şi din două timbruri de saxofon, am lucrat să scot unul original care să facă diferenţa între noi. Am ales muştiucul Zinner pe care l-am modificat faţă de … setările din fabrică. Am stricat multe până am reuşit să îl fac perfect pentru mine.
Când ai început să îţi pui în valoare şi vocea, nu numai saxofonul?
Odată cu debutul meu artistic care a avut loc în restaurantul Cetăţii Făgăraş, jos în cramă. Pentru a putea cânta în formaţia lui Mihai Teacă am avut nevoie de atestat aşa că m-am dus la Braşov şi am făcut Şcoala Populară de Artă. Când am intrat în formaţie am început să cânt şi cu glasul, nu doar cu instrumentul. Prima piesă a fost un brâu bănăţean, apoi muzică uşoară şi populară de ascultare.
Cum ţi-au crescut aripile pentru a deveni inconfundabilul Neluţu Rusu cu propria formaţie?
Prin muncă şi, în primul rând, prin seriozitate. După ce m-am întors din armată m-a luat un unchi, Ghiţă Rusu, să cânt cu el la evenimente. Uşor, uşor a început să mă ştie lumea, să mă aprecieze şi să devin cel de acum. Am făcut echipă pe scenă cu Ghiţă Rusu, cu Idomir, Mihai Teacă, Cornelia Radocea, Viorica Cerbu, Dana Goleţ, Nelu Albu, Oana Brătescu.
Care este etimologia numelui Rusu? De unde se trage? A fost mai întâi poreclă? Ai rădăcini slave, ruseşti?
Grea întrebare! Tata e născut la Bucureşti cu rădăcini la Şagul Aradului, mama tatei e din Dăişoara, mama mea e tot din Dăişoara, dar bunica din partea ei era din Rusia. Aşa e, Cătă, ai dreptate, nu m-am gândit până acum…
Din toate piesele interpretate de tine care iţi sunt cele mai dragi?
Prima ar fi melodia pe care am compus-o după moartea tatei, “Am plecat lume din tine”, apoi Fecioreasca de la Dăişoara şi Învârtita lui Neluţu Rusu
Ai cântat şi cânţi ca nimeni altul, dragostea. Care este povestea de iubire a lui Neluţu Rusu cu a sa doamnă, Alina?
După ce am avut două eşecuri, a apărut Ea, doamna vieţii mele. Ultima şi unica. Cântam la restaurantul Litoral din Făgăraş, lângă Cetate. Era o grădină de vară unde, când aveam cântare, se aduna lumea ca la urs. Stăteau oamenii şi pe scări şi pe promenadă. Alina a venit într-o seară cu o prietenă, ca şi cliente. Am văzut-o la masă, mi-a plăcut pe loc şi … soarta! De atunci am împlinit 20 de ani împreună şi trei fetiţe superbe: Ioana, Alexandra şi Antonia.
Care este componenţa actuală a formaţiei Neluţu Rusu?
Neluţu Rusu, Nelu Albu, Oana Brătescu, Adi Stoian şi Ovidiu Bogdan.
Ce pasiuni şi slăbiciuni omeneşti mai ai dincolo de muzică?
Îmi place foarte mult să conduc, pe mine şofatul mă relaxează, nu mă oboseşte. Ador pescuitul, doar sunt născut crescut lângă Olt. Recordul este un crap de 5 kg la Cincşor. Sunt gurmand. Sarmalele mamei făcute în cuptorul de pită mi-au marcat copilăria pe veci. Erau fierte în tuci iar carnea ciopârţită din bardă şi satâr. O delicatesă supremă!
Ce crezi că ai fost într-o altă viaţă?
Câine! Credincios până la moarte cu cine este bun, rău cu jigodiile. Vorba cântecului: “Din bucata mea de pâine am crescut un om şi-un câine”…
Lui Neluţu i-a plăcut întodeauna calea dreaptă şi oablă şi în muzică şi în fotbal unde a jucat numai pe … dreapta. Profesionist şi perfecţionist fiind visează la formaţia ideală cu acordeon, contrabas, vioară, tobe, saxofon, ţambal şi taragot. Din păcate, datorită costurilor, rămâne, deocamdată un vis frumos de artist născut, nu făcut.
La ora apariţiei acestui interviu, Neluţu este plecat la mare pentru a filma videoclipul ultimei compoziţii proprii, piesa regge cu influenţe folclorice “Eu te iubesc”. O veţi vedea pe Hora TV. Este cel mai nou dar al lui pentru voi!
Cătălin Bădulescu 