Dobrogea, iarna…

mare-cazino-iarna_5460d512801eb1

Dobrogea, Dobrogea! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege dac și de dansatoare tătăroaică, dumnealui Geo Bogza, mult a iubit-o.De când umbla cu picioarele goale prin țărână. Fermecat de stepa, vântul, mărăcinii și ciulinii ei, părintele reportajului literar românesc a bătut-o cu sandaua. Uneori, toamna, deseori vara, iarna niciodată.Ninsă, o altfel de Dobrogea Dobrogea se dezgolește, impudic, privirilor de gazetar. Un reportaj hibernal de pe pământul despărțit de Dunăre și sărutat de mare.

De la dorobanții lui Saligny la cafeaua lui Ahmet

La ieșirea din Fetești ar trebui să existe indicator cu „Localitate de frontieră”. De aici se pătrunde în cu totul alt peisaj, matrice stilistică a unei diferite civilizații. Rămâne în urmă Bărăganul monoton și ciulinos ca o pală de tină pe cumpene vechi. Dobrogea, iarna, începe cu dorobanții lui Saligny care împietresc la picioarele podului feroviar de peste Dunăre părând că salută drumeții cu flinta la picior. După Cernavodă șoseaua se mântuie de orizontalitate. Încep dealurile, podgoria, stepa. Evident, am ales șoseaua veche de la Cernavodă la Constanța părăsind autostrada. Drumul devine sinuos șerpuind ca fumul de narghilea. La Medgidia merită popas în cafeneaua unui turc bătrân. Locanta lui Ahmet efendi este aproape de negăsit, mică și pierdută printre nămeți viscoliți. Este mai mult o odaie în care se intră pe brânci. Prin ferestrele mici, rotunde ca un genunchi de cadână se vede minaretul moscheiei. Ahmet face cea mai bună cafea la nisip pe care am băut-o vreodată. Are mehmetele lui, cafeaua o macină singur într-o râșniță veche din alamă cu manivela aproape crăpată, ibricele sunt mici și adunate la gură, din cupru bătut cu ciocanul. El știe cum o fierbe și cum o descântă de iese un caimac de un deget și o aromă care îți lasă curcubeu pe cerul gurii și miros de port din Levant. Tot el prepară halvaua, braga, rahatul. Nu are băuturi alcoolice, doar limonadă, sirop de trandafiri și șerbeturi. Are, în schimb, un harem onorabil cu patru neveste pe care abia mai poate să le întrețină de când Autostrada Soarelui i-a rărit, grav, mușterii. Noroc cu șoferii de camioane care o mai iau pe drumul vechi de dragul cafelei turcului meșter la caimac ar și la sfaturi de viață în care s-a adunat toată înțelepciunea Coranului.

Umbra lui Ovidiu. La Tomis

Mă abat 30 de kilometri spre sud vest. După un deal și două văi apare un sat tipic dobrogean: Aliman. Aici măgarul încă trage cotiga, turcii mai poartă șalvari iar lumina este prezentă cu tot spectrul. Aici și numai aici te poți bucura de fabuloasa lumină a stepei și de ora albastră atât de vânată de fotografi. Iarna, un soare mic desăvârșește pictura pe șevaletul unui cer ca o pânză. Obsedat de lumina Alimanului, Sergiu Nicolaescu a filmat aici, Osânda. Și tot aici a venit pe lume, în rândul patru, banca de la geam, adunat de pe drumurile noastre, toate, cel care a fost Dan Spătaru, unul din ultimii trubaduri hai hui.

comuna-aliman

Până la Constanța ninge abrupt și viscolit peste o Dobroge cenușie. Suflă vânt aspru, sărat, dinspre mare. Doar pescărușii mă însoțesc o bucată de drum, speriați, uzi, gălăgioși, certăreți. Se adună roată pe faleza Cazinoului și dau zaiafet. Marea mugește cu stropi din adânc, stabilopozii au glazură de gheață, doar farul genovez pare un suvenir estival. Lângă statuia lui Ovidiu, cântărețul iubirilor gingașe, doi îndrăgostiți se sărută pătimaș smulgându-i augustului relegat, un zâmbet de piatră.

Dobrogea, iarna! O tristețe geroasă a unui pământ țărm, prin excelență solar…

Histria și ghiolul ologului Techir

Legenda spune că Techir, un turc bâtrân, bolnav și olog își călărea măgarul pe malul lacului de lângă Eforii. Era vară, cald și dobitocul sfârșit de soare și sete a intrat în apă cu tot cu stăpân. Atât de bine i-au făcut lui Techir apa și nămolul încât după bălăceală a aruncat cârjele. De atunci așa i-a rămas numele lacului: Techirghiol adică balta lui Techir. În iarnă, ghiolul pute a sare moartă, a alge descompuse, a hău. Nisipul ud duhnește mineral gâdilând fetid și dizgrațios nările amatorilor de promenadă.

Doar Histria este superbă iarna, enigmatică și aproape ca o statuetă de Tanagra. Ruinele cetății grecești suspină și cântă sub degetele meștere ale brizei din larg. Strașnice orgii dionisiace trebuie să se fi petrecut aici iarna, la adăpostul coloanelor ionice, dorice și corintice. Strașnice sacrificii trebuie să fi avut aici, iarna, în numele zeităților Olimpului. Din toate acestea au mai rămas vestigii, marmură și o carte: Getica lui Vasile Pârvan.

Dobrogea, iarna: un ținut al morții minerale, al hibernării apei și soarelui până la o nouă vară…

Pescarusi_herastrau

 

Reclame