EXCLUSIVITATE „Am fost pofticios de când mă ştiu. De la slană şi de la pohtă am să mor”… Interviu postum cu Radu Anton Roman

A fost marele pofticios şi marele scriitor al bucatelor româneşti. Iubea Ardealul slăninii cel gustos şi purta mereu o brişcă prin buzunare pentru a nu fi luat pe nepregătite la o eventuală întâlnire cu Măria Sa, slana. Şi o biserică în suflet. A adus reţetele româneşti la o perfecţiune mai degrabă stilistică. Cartea sa de căpătâi, Bucătăria lui Radu, se citeşte în primul rând ca un roman palpitant şi amuzant şi abia apoi ca o carte de bucate. I-am spus de căpătâi pentru că este atât de mare încât o puteţi pune sub cap pe post de pernă. Şi veţi visa fericiţi pâine în ţest, friptane la disc, tochituri şi musacale. Născut la Făgăraş a copilărit la Ohaba unul din satele făgărăşene supreme. I-a dedicat şi un volum de pomină: Ohaba, ţara asta. Am bătut împreună cu Radu aproape toate satele Ardealului, pe post de jurnalist, şofer şi prieten de taine. Prin anii 1995, mi l-a luat PRO TV-ul. Ca un făcut, prin 2004, după prima operaţie pe cord deschis, tot cu mine a făcut ultimul drum la Ohaba. Pe acest parcurs de drum i-am luat şi ultimul interviu. O confesiune în prag de moarte pe care o adulmeca cu nas de animal sălbatic.

Ce căutăm pe ninsoarea asta la Ohaba, Radule?

Porcării, ce să căutăm altceva! Mergem, prietene, să tai ultimul porc şi să dreg şura că s-au spart ceva ţigle. Trebuie să refac şi provizia de palincă că mai sunt doar 10 litri în casă, o ruşine.

De ce ultimul porc? Şi o să îl grijeşti cu mâna ta?

Şi cu a ta, de vrei să pui osul. Mai trăieşte lele Sevasta să ne ajute şi omul ei, baci Mitre, mare meşter la sângerete şi tobe. Poate nu o fi ultimul, dar mulţi nu voi mai apuca. De porci, vorbesc?!  Am fost de prunc pofticios. De la slană şi de la pofte o să mor, dar nu-mi pare rău. Pune-mi acum o pită caldă în faţă şi un darab de slană şi mi se înoadă balele prin barbă!

Ce ai căutat în echipa lui Cousteau? Peştişorul de aur al Deltei?

Mi-am căutat starea şi mi-am găsit nestarea. Am vrut să dau la peşte şi să le fiu ghid, că ştiu bine franceza. Dar, ce să vezi? M-a pus Nichipercea să le fac un borş de peşte într-o seară şi după asta a trebuie să le gătesc zi de zi. Aşa m-a apucat damblaua cu bucătăreala şi nu am mai scăpat de ea.

Ce naţie de om eşti tu, Radule? Scriitor pe două voci sau arheolog culinar?

Ha, ha, ha!!! Cum oi zis, Mucea? Arheolog culinar? Cam da, ficior, cam da. Românul, săracu,  de multe ori a trebuit să se mulţumească cu firimituri de la mesele imperiilor, dar le-a azvârlit în tuci şi a făcut din căzături, artă. Eu asta fac acum, săpături. Caut prin cămări, prin cuhnii, prin ceaune şi găsesc reţete vechi pe care le pun în blide noi. Avem bucate şi de la daci şi de la unguri, nemţi, turci, greci, franţuji, ruşi, tătari, numai de la chinezi nu avem. Suntem o bucătărie universală, dragule, dar sotată şi tranşată româneşte şi ciobăneşte.

Care ţi-s cele mai dragi găteli? Din Ţara Făgăraşului?

No, desigur! Şi din tot Ardealul care este o lume mare şi generoasă mereu nehotărâtă încă între Răsărit şi Apus. Dacă e să fac un clasament, nu un top, că ăla e invenţie americănească şi nu merge decât la hamburgeri şi hot dog, pe primul loc e slana picurată, adică ţipată în ţepuşă de lemn şi învârtită deasupra focului până sticleşte, găluştele cu varză de la Ohaba, adică sarmale sănătoase, mânci două şi omori puricii pe burtă, ciorba de burtă şi tochitura măcelărească din cârciumile de pe lângă abatoare. Se aruncă în ceaun doar bucăţelele rămase de la căsăpire: fleicuţe, momiţe, măduvioare, guşă, fudulii, pizdulice, ceva şorici, Doamneeee, ce bucurie adus-ai lumii! Şi era să uit de balmoş, delicatesa supremă a stânelor din Carpaţi. Se pune tuciul ăla mare pe foc, se aruncă un pumn de sare de vaci, adică de oi, că nu mai are baciul vaci şi un săcui de mălai măcinat mare, nu din ăla domnesc şi grişat. Când apa dă în undă, baciul ia un făcăleţ, un melesteu, adică un băţ ceva mai groscior şi învârte iute să nu se prindă. Aruncă un kil de unt din ăla galben şi moale şi vreo cinci naţii de brânză dumicate bine: telemea, caş, burduf, urdă şi ceva caşcaval afumat. Abia acum începe munca şi dibăcia. Baciul asudă şi mestecă într-una şi un ceas de trebuie până ce untul iese la suprafaţă. Abia acum e balmoşul gata!

Deja îmi plouă în gură! Taman trecem prin Braşov. De aici ce îţi place, Pofticios, Măria Ta?

Braşovul suferă de un ecumenism culinar senin şi cuminte. Aici e un amestec de de toate, în oala braşovenilor au pus ingrediente şi saşii şi ungurii şi dârstarii. Îmi plac flechii, bucăţile alea de ceafă de porc marinate în usturoi şi aruncate pe grătar doar cât să le batjocorească focul un pic şi clătitele braşovene umplute cu carne tocată de mangaliţă şi după aia date prin ou, pesmet şi prăjite. Ia schimbă tu vorba, că mi s-a  făcut foame şi doctorii au zis să ţiu regim.

Zi ceva de post, atunci!

Post să ţii tu cu neamul tău! Ia opreşte la Codlea că e o carmangerie faină aici, poate gustăm un mezilic că pâna la Ohaba mai avem cale şi mă ia cu leşin de la lingurică.

Acum că am ospătat, care ar fi învăţăturile lui Radu Anton Roman către publicul său?

Să nu uite să trăiască, adică să bea şi să mănânce strămoşeşte. Să adune şi ei reţete vechi şi să le facă cu ingrediente naturale, dacă se poate pe plita de la soba cu lemne şi la ceaun, nu la gazele de la bloc. Şi mai ales pentru cârciumarii jalnici de acum aş avea eu să le zic vreo două! Să se documenteze, căci cu chletuială puţină pot face bucate adevărate care să aducă muşterii cu carul. Mor când intru într-o crâşmă şi mi se pune pe masă ciorbă de burtă cu burtă din aia prefiartă şi congelată de zici că mesteci ciungă!

Care e pasărea care îţi place cel mai mult?

Porcul!

Requiem pentru Marele Pofticios

Am ajuns cu bine la Ohaba. Ne aştepta cam tot satul, de la primar, la popă şi la şeful de post. Radu a tăiat porcul, l-a pârlit cu paie, l-a tranşat. A făcut cu mâna lui cârnaţii, toba, caltaboşul şi sângeretele. A potrivit tablele de slănină la sare şi le-a pus la fum molcom de fag. Am plecat spre Bucureşti a doua zi în zori, avea o emisiune de făcut. Era Ignatul anului 2014, ultimul lui Ignat. În cea de pe urmă zi a verii lui 2015, a plecat să-i bucătărescă lui Dumnezeu. De dulce, că de post nu i-a plăcut niciodată. Să îţi fie nemurirea uşoară, Radu Anton Roman…

Post Scriptum și Gătitum

Nici eu, nici Radu nu aveam de unde ști că voi ajunge să viețuiesc în Brașov și să ador Țara Făgărașului de frumoasă ce e, dar și de dragul și jindul Radului. Nici eu, nici EL nu aveam de unde să știm că prietenii sunt prieteni și ascunși pe după moarte. Și cu siguranță Măria Sa, Radu cel Pohtalnic mă vede și mă cicăle acum îmboldindu-mă cu brișca lui mereu unsuroasă sa nu mă las până când nu vom vedea amândoi cu ochii nașterea și facerea și găteala Festivalului Gastronomic Radu Anton Roman la Fagaraș și la Ohaba. Așa să ne ajute Dumnezeu și Marele Ceaun!

radu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s