INTERVIU: Gina Bradea, reţete cinstite din polonic povestite!

Gina Bradea este un Gavroche cu fustă şi har la scris, gătit şi descris bucate savuroase. Un fel de Radu Anton Roman la feminin. De la Marele Pofticios dispărut prea devreme, nu a mai apărut nici un polonic de geniu. Gina nu are mere. Nici carte publicata, încă. Gina are blog. pofta-buna.com. Un blog atipic. Este o tavă virtuală cu alivenci de suflet. Aici găsiţi numai reţete cinstite. Trudite şi încercate de ea, de zeci de ori, până când ingredientele s-au potrivit perfect! Nu este o carte de bucate copy-paste. Moldo-dobrogeanca asta cu suflet de aluat fraged găteşte împreună cu voi, dacă aveţi nevoie. Dă sfaturi, cicăleli, tot ce trebuie. În timp real. Şi are un talent de a povesti de nu ştii după ce să salivezi mai întâi. După ciorba de burtă preparată ca la botul oborului din Galaţi, sau după istoria ei scrisă cu poftă. Un interviu cu Gina Bradea, o radiografie în 10 întrebări – scanări. 10 de nota 10! Veţi descoperi un OM minunat şi autodidact care a muncit mult şi a citit şi mai mult. Un om cu un umor special. Să developăm, deci!

 

1. Cine esti tu, Gina Bradea?

Sunt eu si atat, sunt unica, asa cum este fiecare dintre noi. Imi place sa cred ca sunt om, cu bune si nebune, dar om. Om scris cu majuscule sau cu minuscule, nu stiu… Imi sa ma autodepasesc, autodidact ar spune unii, sa gasesc bucurie in orice lucru marunt, sa fac ca ziua de astazi sa fie mai buna si mai frumoasa decat cea de ieri.

Sunt atipica, rebela si zurlie, muncesc enorm si rapid, pentru mine nu exista cuvintele ,,incet,stai, rabdare, calm” , sunt impulsiva si vesela, cu o inima cat China. Eu si in somn alerg, dau din picioare, gesticulez 🙂 ..Imi place sa fac farse si cadouri celor dragi, prietenilor, colegilor, rad mereu cu gura pana la urechi, mai ales de mine si de greselile stupide pe care le fac, pentru ca sunt experta-n gafe. Sa mai adaugam curiozitatea, pentru ca-s tare curioasa si pun suflet in tot ceea ce fac. La mine nu exista jumatati de masura: ori fac ceva din toata inima si fac la superlativ, ori o las balta. Imi place sa invat mereu ceva nou, sa-mi pun mintea la treaba, consider ca este atat de multa informatie pretioasa, ca nimeni nu s-a nascut invatat si nu le stie pe toate. Zilnic citesc si invat cate ceva, nu ma las!

De cand am blogul, mi-am reluat notitele din liceu si facultate, mi-am adus cartile, caietele, am mai cumparat carti culinare si de nutritie de tot felul si invat, imi reamintesc notiuni. Eu nu scriu o simpla reteta, ci o poveste, explicata in detaliu, cu toate secretele posibile- pe care le stiu, desigur. Imi place sa gatesc, dar sa gatesc bine, gustos, sanatos, curat, simplu, si sa povestesc despre asta. In cuvinte simple, pas cu pas, fara cuvinte si procedee alambicate si intortocheate, datatoare de noduri gordiene la limba(sau tastatura). Fiecare reteta este o poveste, multe povestite cu umor, dar sunt bine documentate si explicate. Nu scriu o reteta ca sa ma aflu-n treaba: sunt retete pe care le gatesc eu, acasa, retete de familie, fara ifose si fite de vedeta. Iubesc bucataria traditionala, dar am si retete noi, retete creatie proprie, 100% originale. Retele acestea vor avea un sticker pe blog: 100% Gina Bradea!

Daca vrei sa ma faci fericita, lasa-ma in bucatarie si zi-mi sa pregatesc ceva bun pentru ,,n” persoane. O fac rapid, iar daca stai langa mine si povestim in timp ce gatesc, m-ai cucerit 🙂 . Ofera-mi o carte cadou, sau un obiect vechi, ceva lucrat de mana si iar m-ai facut fericita 🙂 . Nu-mi plac acele cadouri scumpe, imense, de prost gust, oferite cu mare tam-tam. Prefer ceva oferit cu drag si discret, de exemplu o frunza, pe care ai cules-o cu mana ta, sau pur si simplu o imbratisare calda si sincera  🙂 .

Sa spun si despre defecte? N-am asa ceva, sunt femeie!

Sunt alergica la prostie, arivism, minciuna, invidie, rautate si altele asemenea.

Mai multe despre mine, puteti citi aici: http://pofta-buna.com/despre-mine/

2. Unde ai învăţat să găteşti aşa şi să scrii aşa?

Sa gatesc am invatat de mica, de la mama, de la bunica, de la matusi si vecine. In familia mea, femeile gatesc foarte bine. Mi- am invatat copiii sa gateasca, de mici. Cel mai bun Cordon bleu il face fetita mea, iar baiatul face niste omlete si niste paste de te lingi pe degete.

Cu gatitul, eu m-am imprietenit de mica, mama era casnica si mereu discuta cu vecinele despre mancaruri. Era intrecere in blocul nostru, intre vecine, cine facea cele mai bune dulceturi, prajituri, mancaruri. Asa e in zona Galatilor: vecinele gatesc ceva, apoi vin si bat la usa si-ti aduc pe o farfurioara si tie. Gustand de pe la vecine, am inceput sa adun retete. Imi cumparam ce carti de bucate gaseam prin librarii(am cateva sute) si scriam retete de peste tot(am cateva caiete cu retete culese de peste tot).

Cred ca eu sunt un fel de Gavroche cu fusta

Fac parte din generatia ceauseilor, aveam bucurii simple, am crescut intr-un oras muncitoresc, de provincie. Am fost invatata cu valori simple. De mica mi-a placut sa citesc. Nu eram inca la scoala si o tot tiganeam pe mama sa ma-nvete sa citesc. Luam cate o carte si inventam povesti, ma uitam la paginile scrise sau la poze si vorbeam ore in sir. Singura, ca TV-ul, da. Spuneam ca citesc. Mie nu mi-a citit nimeni povesti, nu avea cine, asa ca-mi inventam singura povestile. Iar cand am intrat la scoala si am invatat sa citesc, mamaaaa ce bucurie a fost pe mine!!! Am citit tot ce mi-a picat in mana, nu am selectat nimic. Imi adunam putinii bani pe care-i capatam de pe ici-colo si-mi cumparam carti, eram abonata la toate bibliotecile posibile. In clasa a-IV-a am citit Cocosatul, Mizerabilii – pe asta n-am mai recitit-o de-atunci, dar ii tin minte si-acum pe Jean Valjean, Marius si Cosette. Cred ca eu sunt un fel de Gavroche cu fusta. Iar in clasa a VII-a citeam carti in franceza(Decameronul lui Bocaccio, cu dictionarul langa mine) . Asta a fost cea mai mare pasiune a mea: cititul.

Am mai invatat sa gatesc de la tara, de la bunica, o taranca de pe linia Barladului cat un copil de 10 ani de inalta, dar harnica si iute ca un titirez. In Moldova e o traditie sa fie chematele babele cele mai gospodine din mahala, sa ajute la pregatirea mancarurilor la nunti, pomeni, cumetrii. Iar cand una avea cuptor de paine, veneau multe femei din vecini, se uneau si coceau impreuna paine. Am invatat multe invartindu-ma printre pestelcile lor, de unde crezi ca stiu sa fac asa dospituri rumene si pufoase?!

Am devenit bucatar nu pentru ca am ales eu, ci pentru ca asa a vrut tatal meu: am mers la Liceul Economic, la Alimentatie Publica, apoi am facut profesionala, de 1 an si jumatate-pentru ca luam bani la profesionala. O mizerie, ne dadeau 3 caiete, 5 creioane si 2 perechi de chiloti supraelastici in culoarea vantului si ne opreau ¾ din banii pe care trebuiau sa ni-i dea. Hotie pe fata. Am facut liceul la seral. Voiam mai mult, voiam sa fac o facultate, sa invat carte cu adevarat! Am avut mereu o sete de cunoastere fantastica, un foc interior extraordinar!

Au fost ani grei, tare grei. Munceam si sambata si duminica. Nu aveam libere, munceam de Craciun, de Paste, de Revelion. Si ce munca mai era: munca de ocnas! Stateam in picioare de la 5 dimineata, munceam ca nebunii, pentru ca un bucatar nu statea doar la plita, ci descarca si marfa, curata ceapa si cartofi, facea curat, spala vasele, punea muraturi, servea la mese uneori, ba mai spla si wc-uri. Nu era transport ca acum, autobuzele erau putine, arhipline, de multe ori mergeam pe jos. Aveam de mers 12 km de la munca pana la liceu. Aveam un nemernic de sef(un taran fara multa carte, care se ajunsese) si ma tinea peste program. Unde naiba sa-ti ceri drepturile? Nici nu stiam ca am asa ceva . Ore suplimentare, concediu de odihna? Ce sunte alea?! Libere? Nici atat. De multe ori, nu ajungeam la primele ore, la scoala. Aveam program pana la 2, dar ma tinea peste program, mereu gasea ceva sa-mi dea de facut, din rautate. Incepeam orele la 3. Imi lua mai bine de 1 ora sa ajung la liceu, pe jos. Asa ca era cat pe ce sa fiu exmatriculata in clasa a 12-a, pentru absente. Erau toate motivate, dar aveam 128, iar maximul admis era 120. Si pt ca nu-i dusesem dirigului un salam de Sibiu(nu gasisem), m-a propus la exmatriculare. Degeaba aveam note mari. Am dat spaga 1 kg de cafea la director si m-am retras, am repetat anul. Mai aveam 2 luni pana sa termin scoala. Anul urmator, am inceput sa lucrez de noapte. Plecam la ora 10 de acasa, dormeam la o colega care statea langa uzina, la ora 2 plecam amandoua la munca si mergeam pe mijlocul strazii, de frica, eram pe valea orasului, un cartier rau famat si cam pustiu pe unde mergeam noi. Faceam gogosi si la ora 5 cand incepeau sa vina muncitorii, noi aveam gogosi calde. Miroseam toata a gogosi: hainele, parul, pielea, poseta, incaltamintea, chilotii. De cate ori n-am fost jignita ca miros a mancare … Pe atunci nu gaseai deodorante, rar prindeai un parfum prapadit, de la Farmec. Cam pe la ora 9 terminam, la 10 ar fi trebuit sa ne lase sa plecam acasa. Aiurea! Ma trimitea dupa marfa, pentru ca eram descurcareata si stiam sa ma lipesc, sa vorbesc frumos cu oamenii si aduceam de toate: carne si preparate de la abator, pui de Avicola, diverse marfuri de la depozit. Ma indragisera toti si nu mai stateam sa-mi vina randul, imi dadeau marfa fara probleme, luam tot ce voiam. Dar trecea timpul. Ajungeam cu greu la scoala si de multe ori adormeam cu capul pe banca.La 6-7-8 terminam orele, fugeam acasa, ma spalam cum puteam, si ma culcam. Dormeam maxim 2 ore, apoi plecam la colega mea, acolo reuseam sa mai dorm putin. Asa am lucrat aproape 3 ani, dormeam maxim 4 ore pe noapte si-n reprize. Iar sambata si duminica aveam nunti. Rareori ma sarea si ma lasa sa ma odihnesc seful ala mult iubit, lual-ar!!! Stiti cum se muncea la o nunta? Incepea de sambata dimineata, la ora 7-8 ajungeam si pregateam sala, spalam vesela, asezam mesele, maturam si spalam pe jos, faceam sarmalele, curatam carofii, taiam fripturile si ce mai era de pregatit la gustari: oua umplute, rulade… Plecam acasa la 12-1 si la ora 5 eram inapoi. Taiam painea, salamul, cascavalul..,.

Daca era duminica si era alta nunta, asezam tot, se termina mai repede, pe la 10 plecam acasa si aveam timp sa fac si-o baie. Adormeam in cada.

Eu munceam si in bucatarie si la sala, la servit. Nuntasii plateau cate 7-8-10 oameni si multi lasau si cate ceva de mancare pentru noi: luau tot seful si cu bucatarul sef. Ei se imbatau in birou, ieseau doar ca sa ne insulte si sa ne pandeasca, sa vada ce facem. Munceam 3-4 femei la o nunta: gatit, servit, spalat vase, curatenie. Iti era jena de bietii oameni, o nunta e importanta in viata unui om, nu-i asa? Faceam tot posibilul sa iasa cat mai bine. Furam cate o felie de salam sau branza si mancam, sa nu ne vada, ca ne faceau de ras. Dupa ce plecau nuntasii, se facea curat, se termina la 7-8 toata treaba. Primeam niste bani de mizerie, jumatate din cat plateau nuntasii. Daca era duminica si era alta nunta, asezam tot, se termina mai repede, pe la 10 plecam acasa si aveam timp sa fac si-o baie. Adormeam in cada. La 5 eram inapoi, la alta nunta. La 2 noaptea mergeam si framantam aluatul pentru gogosi dintr-un sac (40 kg) de faina-la mana. Nu aveam malaxor si veneam repede inapoi, la nunta. La 4.30 fugeam la gogosi. Unde faceam gogosile aveam de mers prin uzina si-mi era frica si de caini, dar si de oameni. Chemam masina de serviciu, dadeam ceva de mancare la sofer(ce reuseam sa fur) si ma ducea si ma aducea repede. Vindeam gogosile, apoi incepeam munca normal… Uram nuntile, dar seful nu ma ierta deloc, racnea la mine si ma facea-n tot felul nemernicul acela de sef, ca liceul nu e obligatoriu si ca, oricum, tot proasta raman. Sa il ia dracu, uite ca s-a-nselat!!

Eram ca un zombie, cu cearcanele mai albastre decat ochii mei, cantarea mai mult parul decat mine, ca aveam niste cosite lungi, imi treceau de fund, de un saten auriu, e ca Sfanta Folofteia. Dar ma iubeau colegii, eram vesela ca un cintezoi, tot timpul radeam si eram iute ca o zvàrluga. Mereu aveam o gluma de spus, stiam mii de bancuri, aveam mereu vorbele la mine si nu iertam pe nimeni si nimic.

Dupa ce am reusit sa termin liceul cu atata chin(si-acum visez ca sunt la liceu si dau teze si adorm cu capul pe banca) m-am casatorit, a venit baietelul, apoi fetita si am renuntat la facultate. Dar focul ăla cu învăţatul a ramas si mi-am luat revansa mai tarziu…

Am invatat meserie! Chiar da, cu ucenicie, şmotru şi tot tacâmul. Am lucrat cu bucatari buni sau nebuni, am lucrat in Galati, iar verile eram detasati pe Litoral! Aoleu, muicaaaa, ce veselie!!! Scapam de bataile si scandalurile lui taica-miu si vedeam si eu marea, aveam libertate. Salariul era mizerabil, nu luam nici 50% din salariu(si ala mic) ne opreau pentru toate prostiile-vesela sparta, telefon, lipsa la marfa, stricaciuni… se-mbogateau sefii de restaurante pe litoral. Dar ne distram. Munceam cate 14 ore pe zi, zilnic, daca ajungeam la plaja 1 ora pe saptamana eram boieri. Ieseam de la munca la 12 noaptea si fugeam la discoteca, macar 1 ora. Aveam doar 1 zi libera pe luna, atat. In ziua aceea mergeam la Constanta, Mangalia, Costinesti, la plaja, faceam nebunii. Am lucrat la Venus, Jupiter, Neptun si Costinesti. Au fost veri frumoase, cu multa munca si distractii simple. Eram cuminte. Acum sunt obraznica si rea de gura!

Tin minte ca venise odata Nicu Ceausescu la Costinesti-eram eleva, faceam practica de vara, aveam 16 ani. Si m-au speriat nebunii de colegi, ospatarii si sefii de sala(te pup, nea Emile, daca mai traiesti!) ca Nicu ghilibardeste fetele mai frumusele si-i plac pustoaicele, prospaturile. Eram secretar UTC pe liceu, eu eram in frunte la toate, toti erau cu ochii pe mine, va dati seama ca o sfeclisem? A venit Nicu, inconjurat de securisti, eu eram uda fleasca, ascunsa dupa un ospatar mai mare, tremuram ca o frunza si ala nici nu m-a bagat in seama, normal!

Despre cum scriu, nu stiu ce sa spun, nu ma consider o scriitoare, pentru ca nu sunt. Pur si simplu, astern pe hartie cuvintele care-mi vin in minte. Nu, nu sunt scriitoare, nu am talentul tau, sau al fetelor din noul val: Ana Barton,Petronela Rotar, Corina Ozon, Cristina Nemerovschi, Alina Nedelea. In nici un caz !

Eu doar gatesc si scriu cum mestec in oala: de la stanga la dreapta de 2 ori, pauza, apoi de la dreapta la stanga de 3 ori si-un sfert.

Dar am avut marele noroc sa am un profesor minunat de romana in generala. Am fost eleva DOMNULUI THEODOR PARAPIRU, da, scriu cu majuscule, pentru ca merita! Il iubesc si am toate cartile pe care le-a scris, cu autograf. Mergeam sambata la cenaclu, nu scriam poezii, nu am talent la asa ceva si am simtul penibilului extrem de dezvoltat, asa ca ma abtin. Scriam cate un text in proza. Dar imi placea cum analizam tot ce se scria, ne citea si profu fragmente, pe care le comentam si le disecam la firul de par, uneori cu rautate(scria prima lui carte atunci- Copacii de cristal) . Atunci se punea mare pret pe creativitate, se dezvolta imaginatia, scriai liber, nu invatati papagaliceste fel de fel de termeni sforaitori, care nici profii habar n-au ce-nseamna! Nu mi-au placut in scoala matematica, rusa, chimia si nici sportul, eu n-am fost sportiva niciodata. Dar am iubit stiintele umaniste: romana, franceza, biologia, desenul, muzica, filozofia. Nici nu mai stiu daca ne dadea lucrari de control. A fost un prof atipic, diliu si absolut genial. Il iubesc si-l respect pana-n panzele albe.

Da, proful Parapiru m-a format si m-a facut sa iubesc limba romana!

3. Vii din Galaţi. Aparţii unui spaţiu mitic al lui Istrati, Neranţula, tanti Elvira dar şi a palicarilor greci. Cât şi cum te-a format?

Am trait cea mai mare parte din viata in Galati, asa e. Dar si Braila mi-a fost aproape, sunt 2 orase surori, sunt doar 15 km intre ele-distanta de pe dig. Parca mergi dintr-un cartier in altul. Oamenii, obiceiurile, casele, totul e la fel. Iar Panait Istrati… intotdeauna mi-a placut sa citesc. Eu am crescut cu Panait Istrati si Chira Chiralina, am alergat cu Ciulinii Baraganului, am trait pe marginea Gropii lui Eugen Barbu si-am suspinat Europolis cu Jean Bart. Iubesc acele vremuri, perioada de la inceputul secolului si cea interbelica. Cred ca in alta viata, acolo am trait. Cred ca am fost o carciumareasca vestita, ca tare-mi place sa framant placinte si cozonaci.

Imi amintesc vremurile copilariei, cand mergeam sa bem braga rece, in piata si apoi mergeam la piata de pasari. Treceam pe langa pravalii evreiesti, grecesti, turcesti, daca inchid ochii, le vad aievea. As vrea tare mult sa traiesc in acele vremuri simple si linistite.

Locul in care cresti si te dezvolti te formeaza, isi lasa amprenta puternic asupra ta. Indiferent unde ai fi, radacinile te vor trage catre casa. Eu voi ramane intotdeauna moldoveanca, deschisa, vorbareata, prietenoasa si ospitaliera, asa cum am invatat  .

4. Într-un fel gustos de mâncare cât este ştiinţă, reţetă şi cât suflet şi inspiraţie?

Hmm, asta e o intrebare complexa, stii? Nu e deloc asa simplu cum pare, sa gatesti o mancare gustoasa.

Dar nici asa de complicat cum spun unii si altii  .

Hai sa te lamuresc:

Stiinta este, ca daca nu stii cum sa le imbini, degeaba vrei sa faci frunze de salcam pane sau marar dezosat flambat, ca uite, nu se poate. Stiinta se acumuleaza in timp, invatand din experienta altora(meseria se fura), citind mult dar si exersand, proband, stricand si reparand. Daca nu exersezi, nu ai esecuri si nici reusite. Daca nu ai esecuri, nu stii sa repari, sa faci diferente, sa vezi cu ochiul liber defecte si calitati. Dupa atatia ani de esecuri si reusite, daca ma uit la o poza sau daca citesc o reteta, stiu daca e buna sau nu, ii vad defectele.

Retetele, da, dar eu nu respect intocmai o reteta, le stiu in mare. Sunt extrem de putine retetele la care cantaresc atent ingredientele, in general improvizez, bag un ochi in debara si unul in camara si-i dau bice. Ce iese la urma? Uneori comestibil, alteori un dezastru, dar mai am si sclipiri de geniu si creez retete super. Sufletul este ingredientul pricipal, intotdeauna, daca nu gatesti cu dragoste, oalele simt si se revolta, ard mancarea, o fac fara gust.. E si aici o stiinta, nenicule  .

5. Există reţeta perfectă?

Da si nu.

Este pamantul rotund?

Fiecare retete este perfecta-n imperfectiunea ei si imperfecta-n perfectiunea ei. Fiecare reteta are plusuri si minusuri, depinde de fiecare om in parte: unora le place, altora, nu . Reteta perfecta e atunci cand iti place tie, dar e posibil sa nu placa altora. Si mai depinde si ce intelegi tu prin perfectiune 🙂 .

6. Care este mâncarea ta preferată?

Mancarea mea preferata este mancarea gatita simplu, cu ingrediente simple, naturale. Iubesc mancarurile facute la tara, la soba sau la pirostrie, painea calda, coapta in cuptor cu lemne sau mancarurile cu peste proaspat prins. Imi place sa mananc in armonie si voie buna, asta este condimentul de baza. Si imi plac mancarurile condimentate, eu folosesc din belsug piper de toate culorile, dafin, ardei iute, cimbru de gradina si de camp, turmeric, nucsoara, ghimbir, scortisoara, dar si multe fructe si legume proaspete. Simt imediat mancarurile unde se foloseste Vegeta, vad imediat, din ochi, daca la o prajitura s-a folosit praf de copt, daca la o crema s-a pus prea multa gelatina sau la o dulceata sau supa, nu s-a adunat bine spuma.

7. Există ucenicie în bucătărie? Un bucatar bun se naşte sau se formează?

Ambele, la un loc si nu separat.

Nu poti fi un bucatar de top daca nu ai facut ucenicie. Cei batrani au destule de spus, urechi de auzit si ochi de vazut sa ai. Nu poti inventa gaura la macaroana, ea a fost inventata de altul inainte, asa ca e bine sa inveti. Iar ucenic esti toata viata, oricat de bun ai fi. Sunt atat de multe notiuni pe care nu le stii, retete si secrete savuroase! Nu ai cum sa stii tot, e enorm de multa informatie. Asa ca toata viata inveti, toata viata esti ucenic. Nu poti fi cu adevarat bun, daca nu inveti permanent, daca nu te autodepasesti zilnic si nu-ti ridici stacheta, in asa fel incat sa fie macar cu jumatate de mm mai sus de cat ieri. Daca astazi ai invatat cum se eviscereaza o frunza, e bine, ai invatat ceva nou. Maine vei face altceva

Iar daca nu te-ai nascut cu talent, degeaba inveti. Vei profesa si asta e valabil in orice domeniu, dar cu atat mai mult intr-un domeniu artistic. Oricine se poate autotintitula bucatar, pictor, compozitor, dar putini sunt cei cu adevarat talentati. Iar talentul si studiul merg mana-n mana cu pasiunea.

8. Când ţi-a venit ideea cu blogul? De ce?

Intotdeauna mi s-au cerut retetele si mi s-au apreciat mancarurile. Asa ca timp de cativa ani am cochetat cu ideea sa scriu o carte de bucate. Dar o carte cu retete amanuntite, explicate pas cu pas, cu poze si cu secrete. Totul povestit cu umor, intr-un stil interactiv si placut, nu plictisitor si militareste asa cum sunt 99% din cartile de bucate. Zau ca-ti vine sa stai in pozitie de drepti cand citesti unele retete  .

Acum 3 ani am ramas fara job in Romania si am venit in Italia, sa stau cu sotul si baiatul. Pentru prima data, aveam prea mult timp liber, agenda mea era goala, nu mai aveam intalniri planificate, nu mai sunau telefoanele..La inceput a fost placut, apoi am inceput sa ma plictisesc, sunt o fire foarte energica  . Si am descoperit arta modelarii in pasta de zahar. Timp de 1 an am tot modelat fel de fel de figurine si flori. Apoi, acum 2 ani, mi-am facut blogul, din cauza ca e mai simplu-asa credeam atunci, sa fie toata informatia virtuala. Am inceput intr-o gluma, apoi a inceput sa-mi placa. Si de 1 an, ma ocup intens de blog. Au fost zile cand am muncit si cate 12-14 ore la blog. E foarte multa munca, sunt si satisfactii, si dezamagiri, e o lume intreaga intr-un blog.

9. Ce crezi că diferenţieză şi particularizează blogul tău?

Omul sfinteste locul, nu locul pe om.

Eu sunt cea care face blogul acesta sa fie asa aparte. Pentru simplul motiv ca eu sunt altfel. Sunt o rebela, geniala-n nebunia mea sau nebuna-n genialitatea mea, spune-i cum vrei. Nu-s geniala, cred ca mai degraba tacanita, atipica, refuz sa merg in rand cu turma, pentru ca asa trebuie. Eu fac lucrurile-n felul meu si asta se vede.

Blogul asta e altfel pentru ca pun suflet si asta chiar se vede. Fiecare om care intra si citeste o reteta la mine, sau imi pune o intrebare, imi devine prieten. Raspund la toate intrebarile si nu mi-e jena sa recunosc atunci cand nu stiu ceva, povestesc greselile pe care le fac si explic retetele amanuntit, cu toate secretele pe care le stiu. Nu copiez retete de pe alte bloguri, vin cu idei originalle sau altele mai vechi, dar bine explicate.

Iar cel mai mare plus este ca eu stiu cu adevarat sa gatesc, nu doar ma laud si folosesc ingrediente cat mai simple si mai naturale. Pe blogul meu, orice reteta, chiar si cele mai elaborate, par floare la ureche.

Un alt plus este sinceritatea: dau cantitatile exact asa cum le folosesc eu si spun absolut toate secretele. Ajut si raspund la toate persoanele care ma contacteaza, gatesc zilnic, virtual, impreuna cu oameni din toata lumea. Am facut cozonac moldovenesc impreuna cu o doamna in Japonia, mucenici in Italia, Spania, America si multe altele. Uite, astazi, de exemplu, am facut amandine cu o doamna din Italia, sarmale cu un domn din Egipt si Cordon bleu cu o doamna din Australia. Multi din oamenii care ma contacteaza in privat nu au experienta in bucatarie si gatesc pentru prima data o anumita reteta. Sunt si oameni care gatesc foarte bine, dar la mine gasesc lucruri in plus. Nu ma deranjeaza intrebarile. Imi place sa raspund tuturor. Stii ce satisfactie imensa ai atunci cand vezi oamenii incantati de ceea ce au gatit? Nu e meritul meu, e doar al lor, pentru ca au gatit ceva gustos si aspectuos. Dar e o bucurie fantastica, e o mare implinire sa stii ca poti ajuta cu adevarat. Vorbele pot face mult bine sau mult rau. Eu am ales sa fac bine  .

10. Proiecte blogosferice de viitor

In viitor vreau sa dezvolt si mai mult acest blog, sa stiu ca orice tanara gospodina, la inceput de drum, sau gospodinele cu experienta, gasesc ceva util aici. Vreau sa promovez gatitul in casa, mancarurile simple, traditionale si curate.

Imi doresc sa promovez bucataria romaneasca, sa fiu un ambasador al bucatariei romanesti, in diaspora, sa fac bucataria romaneasca sa fie apreciata asa cum merita.

Anul viitor vreau sa scriu o carte de bucate, in stilul meu, aparte. Astept sponsori si caut editor 🙂

Am vise mari, proiecte indraznete, dar am timp.

Abia am inceput!

Veti mai auzi de mine! Si de  bine, va garantez!

De acum incolo, cand veti ura cuiva ,,pofta buna”, schimbati urarea si spuneti: ,,Pofta Buna” cu Gina Bradea!”

Despre mine | Pofta Buna!

pofta-buna.com

100% Gina Bradea:

Am muncit mult, greu, dar cu drag. Peste tot am pus suflet si a ramas o parte din mine. Am muncit si la plimba tava, si la restaurant de lux, si la cantina muncitoreasca si la restaurantul partidului. De peste tot am invatat cate ceva. Daca vrei cu adevarat, inveti de oriunde, de la oricine. Daca nu vrei, poti avea cei mai buni dascali din lume.Am invatat si de la maestri in arta culinara, de la pescari si taranci batrane, analfabeti in slove, dar doctoranzi intr-ale vietii…