Am fost copilot de autobuz…

autobuz

O tură întreagă, pe 336. De la ora 13 până la miezul nopţii. De la Piaţa Rosetti până la Apusului.  Am vrut să văd cu ochii reporterului cât este de greu sau uşor să fii şofer R.A.T.B. pe una din cele mai aglomerate linii ale Bucureştiului. Când am terminat tura aveam pasul greu, privirea pâcloasă şi îmi venea să bat babele care înjură şoferii pentru o frână mai bruscă. S-a întâmplat în 1995…

Pe tură cu Caragiale!

Gazdă şi cobai gazetăresc  este şoferul autobuzului cu nr. de inventar 636 de pe linia 336. Conducătorul lui este cunoscut după poreclă până şi de dispecerele de trafic: Caragiale! Alta nici că se putea da, dumnealui semănând cu Nenea Iancu şi la mustaţă şi la pălărie. Başca la fizionomie şi glume. De fel din Albeştii Botoşanilor, fix de unde se agaţă harta în cui, “Caragiale” este şofer de autobuz din 1978. A adunat zeci de mii de ore de şofat, amintiri, frâne şi patima drumului.

Preluăm maşina de la schimbul I, la cap de linie, la Apusului. Prin staţie ni se comunică primele informaţii: ”636, liber la plecarea în cursă. Interval între maşini, 2 minute, ora de retragere 23.58”. Sărut mâinile, recepţionat, 636 gata de cursă”! “În regulă, drumuri bune Nene Iancule”!

Pornim. Pe un traseu pe care îl vom repeta de 10 ori la rând în tura aceea: Apusului – Valea Lungă – Gorjului – Veteranilor – Lujerului – Tudor Vladimirescu – Club ICTB – ICTB (APACA) – Leul – Cotoceni – Eroilor – Kogălniceanu – Universitate – Piaţa Rosetti. Şi retur!

Viaţa ca un volan de bus…

Este ora 13.13. La Lujerului , puhoi de lume ia cu asalt autobuzul. Uşile gem, scârţâie, abia se închid. Autobuzul porneşte icnint, ca o bătrână bolnavă de şale. La Eroilor nu mai ai loc să arunci un ac. Caragiale glumeşte şi zice că dacă turnăm un litru de ulei, ne deschidem fabrică de sardele. Disperaţii care au prins un loc pe scară, se înghesuie, se împing, doar doar s-or închide uşile. Degeaba le spune Caragiale la microfon că vine autobuz în spatele lui la două minute. Nimeni cu coboară până nu apare. Şi uite aşa, umblăm unul după altul. În gaşcă! Numai în prima cursă au foat şase asemenea situaţii. Simt că mă apucă nervii capului. Mă uit la Nenea Iancu care surâde cu un calm exersat:”Ceea ce vedeţi este doar începutul. Ore de maximă aglomeraţie şi stres sunt între orele 14-19, aşa e mereu pe linia asta, deşi sunt maşini, slavă Domnului. Dar dacă lumea nu înţelege? Că doar nu îi mint! Să vedeţi şi la 22 bairam, când ies muncitoarele de la APACA. Noroc cu 136 care întoarce la Kogălniceanu şi mai ia din lume”. La 15.15 suntem, din nou, la Apusului. Fumăm ţigara de la fiecare cap de linie. Pentru noi e doar unul. Aici. La Rosetti nu se stă un minut.

aglomeratie

Pe lângă stresul cu traficul bucureştean şi cu călătorii, şoferii mai au parte şi de scandal neuronal familiar. Nevasta cere şi ea dreptul la viaţă, la distracţie, la bucurie, copiii simt nevoia vorbei apăsate de tată, dar, la 10 ore pe maşină, e greu! Mulţi colegi au divorţat, deja. Caragiale a avut noroc. Nevasta a fost şi ea şoferiţă de troleibuz şi ştie cum e munca cu volanul ăla mare şi două oglinzi retrovizoare. Tot mari şi alea.

Până la ora 16.30, aglomeraţia este îngrozitoare. La fel şi traficul. La cursa următoare îi propun lui Nenea Iancu să nu mai scoatem o vorbă şi să îmi iau în serios rolul de copilot. Îmi voi menţine atenţia trează şi încordată ca şi când aş fi la volan. Nu rezist decât o singură semicursă, până la Rosetti. Ochii mă dureau, îmi simţeam limba uscată, pâclită şi grea, gâtul îmi înţepenise de atâta răsucit pe la oglinzi. Am repetat experienţa după ora 21, când traficul era mai blând. A mers mai bine, doar ochii îmi lăcrămau de la atâtea faze mari primite în plin. La Eroilor, un camion de Coca Cola opreşte în faţa noastră, chiar în staţie. Caragiale scoate capul pe geam şi îl întreabă pe şoferul aiurit: “Salut, băi frate-miu! De pe ce linie eşti, că nu te mai văzui pe acilea”? Râd cu poftă şi simt că o parte din oboseală dispare ca prin farmec.

Poezie de seară cu cartofi piure

3.36jpg

Sunt orele 21.15 la Apusului. Nenea Iancu decide pauză de masă. Apelează dispeceratul şi comunică mucalit: “636 serveşte masa. Masa ca masa, dar mai am nevoie de un scaun, ca am un musafir.” De fel tot din Ţara de Sus, din Bucovina, muierea lui Caragiale a pregătit bucate moldoveneşti pentru doi bărbaţi zdraveni. Cina aceasta simplă şi gustoasă, luată pe marginea unui bord de autobuz, cu pârjoale, cârnaţi, cartofi piure cu ceapă călită, murături şi miros de toamnă zurlie venind dinspre Cheajna, Roşu şi Ciorogârla m-au pus în faţa unei trăiri. În Bucureşti mai există poezie de seară. La Apusului, culmea! Poezia ţine până la APACA. “Hai, fă, Julieto, fa! Urcă odată, ce vrei să îl pun pe bărbatu-meu să te împingă?! Hai, fă, urcă, ştiu că-ţi place pe la spate”!

Retrăiri de traseu, perii şi control canal

De la 22.30 nici nu mai sunt atent la drum. Învăţasem fiecare curbă, fiecare groapă, fiecare gură de canal. Din surâsul şugubăţ al lui Caragiale a mai rămas doar o umbră agăţată în colţul mustăţii. Îmi vine să pun capul pe bord şi să trag un pui de somn. Nu o fac, din respect pentru omul din stânga mea care, mult mai obosit decât mine, munceşte. Ultima cursă trece ca prin vis şi, la ora 23.58 luăm drumul Autobazei Militari. Ziua de muncă nu s-a terminat încă. Autobuzul trebuie alimentat cu motorină, spălat la perii  şi trece la “control canal”. Un mecanic stă într-un canal pe deasupra căruia trece mastodontul pentru a fi verificat din punct de vedere tehnic. Abia acum autobuzul de serviciu lasă şoferii pe la casele lor. Şi copilotul.

Este ora 1 când ajung acasă. Pasul e nesigur, mersul scrâşnit, mă ard ochii cu tot cu creieri. Adorm greu şi mă trezesc din oră în oră pentru a fuma ţigara de la cap de linie. Aţipesc în zori, hăituit de monotonia traseului, ca un condamnat silit să se plimbe în mereu aceeaşi curte interioară…

A doua zi, în drum spre Casa Presei, iau autobuzul 301. Şoferul pune o frână bruscă şi o babă îl înjură pe loc: “Fir-ai al dracului de moldovean”! O privesc lung, apăsat, aproape cu ură. Nu va şti, niciodată, de ce.

Drum bun, Nene Iancule!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s