A treia cruce: Descântătoarea pustiei

A treia cruce: Descântătoarea pustiei

38

 

Pasul Bârgăului face trecere între Ardealul de Nord şi Bucovina, tăind spinarea munţilor pe de-a lungul.  Până acum zece ani, ţinutul era atât de izolat, că până şi morţii se îngropau la îndemână, în gradina casei, la adapost de troiţă. Astăzi, traficul de tranzit mai animă scremut tăcerea de brad a locului. În această singuratate, vegheată de cerbi şi ursoaie, puţini se avântă după căderea nopţii.  Aici trăieşte o fiinţă cunoscătoare de iarbă de fiară şi glasul pădurii. Se numeşte Viorica Ciuciur, are nouăzeci şi trei de ani şi, de mai bine de jumătate de veac, descântă pustia pentru a putea supravieţui. Nu de alta, dar primii şi ultimii „vecini” se află la mai bine de doi kilometri distanta …

 

„La cerbi merge să-i impungi cu furca, dar la urs te faci înţeles doar cu focul”!

 

Părăsim Bistriţa pe soare-rasare şi urcăm pe Bârgaie. După Prundul Buârgăului începe pustiu de piatră şi lemn. Trecem prin Piatra Fântânele, lăsăm în dreapta Hotelul Castel al lui Dracula şi purcedem spre Bucovina, prin Ţara Dornelor. Suntem în munte, la peste 1400 de metri altitudine, dar parcă am răzbi printre dealuri. Jur împrejur se înalţă alţi munţi, îndepărtaţi şi aproape, pre numele lor: Ceahlău, Rarău, Pietrosul Rodnei. Pe mâna stăngă, sub poala pădurii, se zăreşte, în vale, o casuţă modestă cu un cimitir cu două cruci în partea dinspre şosea. Vecini îi sunt nemarginirea. Câteva pulovere de lână, întinse la uscat. Ne intâmpină un iepure uriaş şi un motan curios şi negru. Dumnealui, motanul, miaună de bun venit ştiricind stapânei că are oaspeţi. Din casa  povârnită apare o bătrână în putere cu ochi albaştri, limpezi şi iscoditori. Părea că ne aşteaptă şi că se bucură. Fără cuvânt, femeia aduce o butelcuţă, căni de lut şi ne pofteşte pe laviţă. Tăcerea ei cu tăcerea locului sunt una. Atât de fireşti, incât o vreme, doar privirea vorbeşte. Din pădure, un muget de fiară rostogoleste fiori. „Nu vă temeţi, dragii mamei – începe ciudata noastră gazdă vorbirea- sunt cerbii tineri care işi încearcă puterea glasului la cerboaie. Fiţi bineveniţi la baba, că de mult nu a mai călcat pe aici picior de om. Doar fiică-mea, Ana, mai vine să mă ajute la coasă. Amu, dacă nu ştii glasul şi firea sălbăticiunilor, e bai. Am moştenit învăţătura de la tătuca. De optzeci de ani mă canonesc în pustia asta şi aerul ista mi-a fost frate, bărbat şi doftor. Au venit nişte domni cu carte de la Bucureşti, au măsurat nu ştiu ce, că cică are mult iod, de-aia e aşa bun … Tata a murit la nouăzeci şi sase de ani, maica la nouăzeci, uite colo, crucile, eu am nouăzeci şi trei şi încă îndrăgesc răsăritul. ”

Căsuţa are două odăi, albe ca spuma laptelui covăsit. La icoane, atârnă ştergare din pânză topită, vechi de peste două sute de ani, din zestrea stramoaşei. Viorica Ciuciur aici s-a născut, aici a zămislit două fete, aici şi-a săpat singură mormântul, în rând cu celelalte două, ale părinţilor.  Creşte căpşuni, cartofi, purcel şi vacă cu lapte, una a mai ramas, viţica a răpus-o ursul. „Am eu leac de cojocul blănosului. Ursului trebuie să-i vorbeşti, să-l ameninţi, dar să nu care cumva să dai în el, că eşti pierdut. La cerbi merge să-i împungi cu furca, dar pentru urs am o căldare cu motorină, îi dau foc şi i-o arunc în faţă. ”

 

Aduce apă neîncepută şi rosteşte descântecul care o va ocroti până în primavară

 

Pentru a putea supravieţui aici, Viorica Ciuciur are trebuinţă de puţine lucruri: zahăr, ulei, făină de grâu şi porumb, gaz pentru lampă – nu a avut bani de lumină electrică şi acum nici că-i mai trebuie – şi, mai ales,are nevoie de descântecele pădurii. Unul dintre ele spune că, dacă tu, ca om, ai apucat să vezi primul sălbăticiunea care iţi ameninţă gospodăria, ai şanse s-o pui pe fugă, dar dacă te zăreşte ea prima, e greu, tare greu să o birui. Când vine iarna, dumneaei, descântătoarea pustiei, se pune la adapost de duhurile rele ale pădurii rostind descântecul cerbului. Mai intâi se roagă pe la icoane, meşterind cruce nouă de lemn pe care o suie pe streaşina casei, cea veche îngropând-o la căderea primei zăpezi din noiembrie, zăpada Sfinţilor Arhangheli. Apoi aduce apă neîncepută, o stinge cu tăciuni aprinşi şi rosteşte, cu faţa spre Răsărit, descântecul-invocaţie care o va ocroti până în primăvară: „S-a sculat omul ista / De la casa lui / De la masa lui /  Şi s-a pornit / Pe cale, pe carare / Sa-si umble umbletele / Sa-si socoteasca socotele / Şi când a ajuns / La mijloc de gard / S-a intâlnit / Cu pocitori cu pocitoare / Cu descântatori cu descântatoare / Cu ursi cu ursoaie / Cu lupi cu lupoaie / Cu cerbi cu cerboaie / Cu vânt rau, vânt mânios, vânt bubos / Care l-o suparat si l-o mâniat / L-o necajit si l-o imbolnavit / Cerbule, dalbule / Ist om sa-mi fie spalat / Sa fie curat / Ca argintul cel curat / Ca aurul cel strecurat / Sa fie bine / Iarna cu mine / Tu sa-l feresti / Sa-l ocrotesti / Cerbule dalb / Marele alb.”

Astfel încheiate pregătirile pentru iarnă, vecina pădurii nu mai are a se teme decât de gândul rău al oamenilor, mult mai periculos, spune ea, decât fiarele maştere. Oricât ar fi de meşteră în descântece de iarbă de fiară, Viorica Ciuciur nu are alt leac pentru ameninţările semenilor ei decât credinţa în Dumnezeu. În credinţă şi-a crescut fetele, cea mică, Ioana, e profesoară de română la Călăraşi, unde s-a măritat. Cea mare, Ana, dupa câteva mariaje nefericite, s-a retras la Bistriţa, fiindu-i de ajutor mămuchii la treburile bărbăteşti ale gospodăriei.

În Pasul Bârgăului, cu morţii dragi aproape, traieşte, în mijlocul unei tulburătoare sălbăticii, Viorica Ciuciur, descântatoarea pustiei. Ştiutoare de glas de fiare şerpeşte, cu gheare la deşte, ea tânjeste după pasul de om bun şi vorba din suflet. Daca vă aflaţi în trecere pe acolo, nu-i ocoliţi sihăstria!

De câte ori ajung pe culmea dealului dinspre Tihuţa, mă uit cu strângere de suflet în vale. Îmi este teamă să nu văd, în curtea atât de cunoscută, cea de-a treia cruce …

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;A treia cruce: Descântătoarea pustiei&8221;

  1. Superb, Cătăline ! Mă bucur să te regăsesc pe Facebook, dacă altfel n-am mai reuşit să te întâlnesc…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s