Istoria reportericeasca a literaturii romåne (II) Pe urmele lui Panait Istrati. Acasa, la Braila

panait-istrati-687581l-poza

 

 

 

„In primele zile din ianuarie 1921 mi s-a transmis o scrisoare de la spitalul din Nisa. Fusese gasita asupra unui disperat care isi taiase beregata. Erau putine sperante sa supravietuiasca. Am citit-o si am fost izbit de tumultul geniului. Un vAnt arzator pe o cAmpie. Era confesiunea unui nou Gorki al tarilor balcanice. Au reusit sa-l salveze. Am vrut sa-l cunosc. Se numeste Istrati. S-a nascut la Braila, in 1884, dintr-un contrabandist grec, pe care nu l-a cunoscut, si o romAnca de la tara. L-am determinat sa noteze o parte din povestiri…” (Romain Rolland)

Dezastrul de la Baldovinesti

braila_parc_sfarh41_857Chira Chiralina, Codin, Ciulinii Baraganului, CrAsma lui Mos Anghel sau Viata lui Adrian Zografi, adica Braila, Vraila sau Ibraila pe româneste, greceste ori turceste.  Am pornit „pe descinderea Dunarii la vale” pe urmele celui mai pitoresc vagabond al literaturii romAne. Cu cartea in mAini am colindat orasul amfiteatru cu strazi in semicerc, constatAnd ca nimic nu s-a schimbat: pleci de la Dunare si ajungi la Dunare, o adevarata aqua mundi in jurul careia graviteaza Gradina Publica, Brailita, Baldovinestii si toate celelalte alcaturi telurico-cosmice ale Brailei. Ghid si vraci in ale arealului initiatic istratian, un gazetar si scriitor contemporan spurcat la metafore fanusciene si realism de stuf, guta si Insula Mare, pre numele sau de prieten, Cezar Hârjescu.

„In amurgul acela de inceput de aprilie, catunul Baldovinestilor, aflat la vreo cinci kilometri de Braila, sarbatorea prima zi a invierii lui Cristos. Prin toate ograzile, taranii aprindeau glugi de stuf uscat: de pretutindeni rasunau impuscaturi vesele, ortodoxa si taraneasca cinstire adusa celui ce a fost cel mai bun dintre oameni.

In familia asta de dezmosteniti, unchiu Anghel era cel de-al doilea dintre frati. De mic copil avusese o scArba nebuna sa munceasca pe pamAnturile altora. In negot avu noroc.” 

Baldovinestii ca localitate rurala nu mai exista decAt in carte. Acum sunt o suburbie a Brailei. Doar obiceiurile au ramas. Glugile de stuf uscat pocneau a ardere improscAnd cu miresme de balta aerul umed. Impuscaturi, nu. A asfintit vremea lui Terente, dar bubituri se auzeau, totusi, oamenii inlocuind cartusele cu carbidul.  Daca nu am fi fost cu Cezar, am fi cautat mult si bine CrAsma lui Mos Anghel. Este o darapanatura zugravita proaspat undeva in spatele drumului. Pentru a intra nu a trebuit sa cerem voie nimanui. Nu am fi avut cui. Am patruns prin efractie, pe geam, apoi am deschis usa. Sat fara cAini este putin spus. Pacat de cele cAteva obiecte de mare valoare etnografica expuse, care numai printr-o minune nu au fost furate pAna acum. In rest, reconstituire anosta, propagandista cu fotocolaje si citate din opera scriitorului inghesuite de-a valma pe pereti. Sa nu uit: un intreprinzator citit, pesemne, a deschis chiar la sosea un han care se numeste „La Mos Anghel.” Tot e ceva…

Am incercat o discutie aducere aminte cu oameni locului. Un singur batrAn si-a amintit cAte ceva, semnAnd fara a o sti, un tulburator certificat de autenticitate al operei lui Panait Istrati: ” A fost o cArciuma acilea de unde ati iesit dumneavoastra. O tinea Angheluta, asa ii spuneam noi, nu Mos Anghel. Doamne, ce vin bun avea, rece si nebotezat! A avut multe necazuri, cu o nevasta lenesa si murdara de adormea mAncAnd. Vecinii invidiosi au pus foc intr-o noapte agoniselii sale de-o viata si bietul om a inebunit.” Exact ca in nuvela…

„Chira! Chira, Chiralina!”

interior-vechi-braila-c-1905  „Chira Chiralina” i-a adus lui Panait Istrati celebritatea. Publicata in Franta, a facut repede inconjurul lumii. A cucerit publicul de pretutindeni prin lumea pitoreasca, dura si sensibila, rea si milostiva, evocata in carte, in mijlocul unei atmosfere de subtile contraste orientale. Epicentrul nu putea fi decAt Braila, acel Turn Babel al Balcanilor cu Faleza, Stavru, Gradina Publica si placintaria lui Kir Nicola. De aici a pornit Adrian Zografi in cautarea lumii sale utopice, o lume a prieteniei universale.

„Adrian strabatu, buimac, Bulevardul Maicii Domnului, bulevard scurt, la Braila, care duce de la biserica cu acelasi nume la gradina publica. Era ora sase seara. Zi de lucru. Aspira, lacom, aerul curat care se ridica din nisipul proaspat stropit, amestecul imbalsamat de parfum de flori si se gAndea la ce nu putea intelege.”

Bulevardul a ramas acelasi. La fel si gradina publica cu turnul de apa proiectat de un inginer de geniu indragostit de Dunare, pod si porturi, Anghel Saligny. Aici se afla Casa Memoriala Panait Istrati, situata intr-o cladire cu arhitectura tipica, dar fara vreo legatura cu sederea scriitorului acolo. Un sondaj ad-hoc in Gradina Publica ne-a dezvaluit ca brailenii de astazi nu l-au uitat pe parintele literar al Nerantulei. Sunt mAndri de cel care le-a facut Braila celebra cAndva, asa cum mAndri sunt si de Fanus Neagu, Terente, Perpessicius, Maria Filotti sau meteorologul legendar, Topor. Oameni din cele mai variate medii sociale au gasit, fiecare, o vorba buna, de lauda, pentru marii oameni ai urbei.

Increzatori literei tiparite am colindat Braila afundAndu-ne pe strazi cu parfum de Orient. In mare parte si oamenii si locurile au ramas aceleasi. Dar ceea ce chiar nu s-a schimbat este spiritul de Nastratin Hogea, luarea lucrurilor „a la legere” asa cum numai la portile primitoare ale Balcanilor se poate face. Exista, de pilda, o biserica din … tabla de vapor, iar cArciumile sunt cunoscute dupa denumiri metaforice cum ar fi: „La un leu si o mAna rupte” sau „La cateaua lesinata.” Am intrebat, la un semafor, cum sa ajung in Brailita, mahalaua Chirei Chiralina si a celebrei „Tanti Elvira”. Mi s-a dat urmatoarea indicatie: „Drept inainte si cum calci cAinele ala, faci la dreapta.”

In port a mai ramas doar amintirea grevei docherilor. Activitate cam sufletul, dupa tranzitie si legile economiei de piata. Silozurile construite de Anghel Saligny mai stau in proptele doar printr-o miraculoasa sfidare a legilor fizicii. Amestecul babilonean de semintii este acelasi, de la turci si lipoveni la greci care au aici cea mai puternica comunitate din tara. Pe Chira Chiralina am intAlnit-o multiplicata in zeci de exemplare codane la o petrecere a Comunitatii.

„Cu inima la Braila” pentru a-l cita pe boierul de stuf, Cezar HArjescu, am plecat tAnjind la Panait Istrati si la reintoarcere. Din pacate, Cezar a trecut, inte timp, apa cea neagra si mare si s-a dus sa prinda pestii  lui Dumnezeu cu metafore agatate in carlig. De atunci nu am mai putut calca prin Brăila…

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s