A MURIT CLAPĂ!

acordeon1

 

Un Celibidache de acordeon

A murit ultimul os de lăutar crescut de Tony Iordache – Vasile Condurăţeanu, zis Clapă, zis Sacâz, zis Vitriol englezesc. A fermecat juma de Bucureşti, i-a cântat lui De Gaulle la ureche şansonete de pe cheiurile Senei, a ostoit oful şi aoleul bărbaţilor lăsaţi şi femeilor slobode. Lumânarea i-a ţinut-o femeia de serviciu, coliva i-o face spălătoreasa, sicriul l-a comandat un nepot. Prieten cu toată lumea, Clapă a murit singur. A lăsat patru copiii orfani- acordeonul, ţambalul şi două viori contrafăcute, imitaţie de Stradivarius.

Maeştri: Tony Iordache şi Fărâmiţă Lambru

Ca orice artist care se respectă, şi Clapă a avut maeştri celebri cărora le-a ciordit meseria, făcându-se că o învaţă. Primul a fost Tony Iordache, Dumnezeul ţambalului. Acum două săptămâni ne-am făcut pulbere, eu şi Clapă, la Trei Cămile. Nu aveam de unde şti, nici eu nici el, că vor fi ultimele noastre confesiuni. Acum, confesiunile acelea bahice capătă pentru gazetar valoare de document. Clapă s-a născut la picioarele Podului Grant, în mahalaua Giuleştiului. La nouă ani a primit cadou prima vioară, la zece ani l-a tocmit cârciumarul cartierului să-i înveselească onor clientela. Aici l-a cunoscut Tony Iordache şi l-a luat imediat, lăsându-l pe crâşmar mofluz. L-a înfiat cu acte în regulă, fiind convins că are de-a face cu un copil minune. Nu s-a înşelat: la 14 ani, Clapă a apărut în primul spectacol de revistă de la Alhambra, apoi a fost angajat de Cărăbuş. Armată a făcut tot în teatru, marele Constantin Tănase reuşind să-i aranjeze un fel de detaşare, ca adjunct de pompier de teatru. Era chipeş Clapă în uniformă şi avea mare trecere la “domnişoarele artiste” până când s-a supărat Tănase şi l-a avertizat părinteşte: “Bă, poate te pune dracu să-mi laşi vreuna borţoasă, că a ta e Curtea Marţială”. La Cărăbuş l-a cunoscut pe al doilea naş al său: Fărâmiţă Lambru, dascălul de acordeon. “Mă împăcam cu ţambalul, da’ când am pus acordeonul la gât parcă aveam la piept un frate. Îmi mergeau degetele singure, de aia mi-ai şi zis Clapă, de se mirau dom’ Fărâmiţă şi doamna Maria”. Doamna Maria sau Maria a cântecului era chiar Maria Tănase, care i-a făcut cadou lui Clapă primul acordeon. “Cântam pe scenă cu ea şi aveam un acordeon de împrumut cu burduful spart, de răsufla pe la toate încheieturile. Doamna Maria m-a gonit mai încolo, că fac curent şi răceşte, iar după spectacol m-a dus la cel mai mare magazin de instrumente muzicale, la Galeriile Lafayette, şi mi-a luat un acordeon nou-nouţ. Don’ Fărâmiţă mi-a spus că şi lui i-a făcut la fel”. Fărâmiţă Lambru l-a şi năşit pe Clapă, cu o fată din baletul teatrului. N-a stat mult însurat, că nu-i era felul, da’ lui Fărâmiţă tot naşu’ i-a zis până în ultima clipă.

“El mi-a răspuns: doi ochi albaştri”

La şaptezeci şi doi de ani s-a îndrăgostit pentru a doua oară în viaţă. “Are douăş’doi de ani, barosane, şi e frumoasă, îţi plouă în gură când o vezi, să-mi înjghebenească deştu’ pă clapă dacă te mint. O cheamă Cora, da’ mi-a zis să-i spun Ţuţi, aşa-i că sună mişto?”. Dau din cap şi mai chem o formaţie completă de Muscat Ottonel. Clapă bea cu sete şi trage pătimaş din mahorcă. Se îneacă şi tuşeşte spasmos până îi dau lacrimile. “Nici n-a vrut să audă să se mărite cu mine şi uite la mine că-s încă verde, bani am, am şi Trabant. Mai încerc o dată, dacă nici acu’ n-o să vrea, o să mor de inimă rea, călcat de tramvai, cu funia de gât, împuşcat în ceafă cu toporul de lemne. Se ridică şi şopteşte ceva la ureche orchestrei. Clapă trece la microfon şi cântă o romanţă uitată: “Călugărul din vechiul schit”. Glasul îi sună gâjâit când ajunge la versurile “Ce l-a mânat printre sihaştri/ El mi-a răspuns: doi ochi albaştri”. N-a murit de tramvai, cu funia de gât, împuşcat în ceafă cu toporul de lemne, aşa cum i-a plăcut să glumească cu moartea la Trei Cămile. A murit mult mai simplu, de-a dreptul banal, atac de cord în somn. Seara s-a culcat bine-mersi, şi dimineaţa l-au găsit ţeapăn. A plecat în marea trecere cu ochii deschişi şi aţintiţi spre blocul de peste drum unde stă Cora, cea care i-a zis să-i spună Ţuţi.

Ultimele arpegii

Se vor consuma în cimitirul Sf. Vineri. La capitolul “Ultima dorinţă”, testamentul redactat cu zece ani in urma, glăsuieşte limpede: “înmormântare cu taraf, cheflii şi să dea de băut la toată golănimea din cimitir”. Clapă nu a editat nici un disc, fiind, în felul său, un Celibidache al acordeonului. Cântecele lui au rămas doar în amintirile prietenilor de-o seară.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s