Chişinău – imposibila întoarcere!

portile-chisinau
800px-Chisinau_Center Monument de Etienne le Grand (Stefan cel Mare),  Chisinau, Moldavie.

S-a vorbit mult şi s-a scris şi mai mult, despre România de dincolo de Prut, despre frăţia noastră, despre unirea care, uite acu se dospeşte, despre moldoveni sfătoşi şi mucaliţi, răzeşi adevăraţi, care ne asteaptă cu braţele deschise. Despre realitatea de dincolo de propaganda naţionalistă, despre rusificarea continuă şi programatică de la Chişinău, despre racheţi, foamete, sărăcie şi prostituţie s-a scris şi s-a vorbit mai puţin…

Şi, totuşi, aceasta era situaţia în Republica Moldova, fie ca ne place sau nu, să o recunoastem, acum câţiva ani, când am scris acest reportaj. Nu cred şi nu ştiu să se fi schimbat prea multe între timp, deşi tare bine ar fi.  Unirea cu România nu era dorita decât de o superbă minoritate de moldoveni din stirpea lui Ilie Ilaşcu, care se luptă cu morile de vânt ale unei deznaţionalizări diabolice, gândită cu o precizie machiavelică, de geniul malefic al tătucului Stalin. Acum, datorită conflictului din Ucraina, moldovenii au primit vize europene, iar politicienii noştri mulg capital electoral bătând apa în piua susţinerii intereselor Moldovei de peste Prut. Câţi dintre ei au luat cu adevărat, pulsul Basarabiei la ea acasă, dincolo de întâlnirile oficiale?!

Chişinăul, în trei zile. Un reportaj, fără prejudecăţi!

Vama ca un lagăr de concentrare

Gratie unei oportunitati aparute in ultimul moment, insotesc o familie de prieteni intr-o scurta calatorie la Chisinau. Dupa cinci ore de la plecarea din Bucuresti, ajungem la vama de la Albita. Formalitatile dureaza cinci minute si la 11. 45 trecem Prutul. Pe malul celalat acelasi peisaj, aceeasi matrice stilistica data de pendularea deal-vale. Cu o singura exceptie, sinistra si notabila: vama de la Leuseni. Totul aduce a lagar de concentrare: garduri de sârmă ghimpata sub tensiune electrica, soldati blonzi in uniforme Kaki tinând in lese dulai fiorosi. Suntem doar cinci masini, dar formalitatile de trecere a frontierei dureaza aproape doua ore. Fiecare masina este puricata conştiincios, apoi trece desupra unui canal unde un soldat ciocaneste podeaua, planetarele, conductele de benzina. Încerc sa aflu motivul si primesc un raspuns pe care îl voi auzi, obsedant, de acum înainte: „Şto? Niznaiu!” (Ce? Nu înţeleg). Cartea verde a masinii, valabila in toata Europa, nu este destul de buna si pentru Moldova, asa ca trebuie sa cumparam … Cartea Verde Moldoveneasca. Într-un final glorios luam drumul Chisinaului, dar nu apucam sa mergem prea mult. La un moment dat, apare un post de control al politiei rutiere, prevazut cu o bariera de-a latul soselei, cu un indicator: „Stop – oprire la intersectie” agatat de ea. Încetinim, nu vedem nici un alt drum cu prioritate, trecem si suntem opriti cu un fluierat strident: „Di şe n-ati oprit la semnul <<Stop>>? Zece lei (moldovenesti), amienda!”. Amicul meu, nefiind la prima calatorie in Moldova, se apuca, fara sa comenteze, de completat formularul de amenda, care continea si rubricile, obligatorii, „Casatorit da/nu, copii /  câti?”. Eu incerc sa-i explic vajnicului reprezentant al politiei moldave ca, in toata lumea, se opreste la semnul respectiv numai la o intersectie cu un drum cu prioritate. „În Republica Moldova, se stopează oriunde este agatat dânsul (adica, semnul … )”. Ne continuam drumul si, dupa câţiva kilometri, intâlnim in plina autostrada sau, mai bine spus, sosea stragica pentru tancuri, un indicator de acces interzis inainte. Tematori de „logica” circulatiei basarabene o luam la dreapta, gresim, evident,drumul si ocolim vreo cincizeci de kilometri prin Hânceşti.

 Trei stele de piatră:Hotel Naţional, fost Inturist

 Hânceştiul, trecut pe harta drept oras, este, de fapt, o comuna ceva mai maricica. În centru ne atrage atentia un restaurant pe a carui firma scria cu litere de o schioapa: „Culinărie”… Până la Chisinau, trecem prin sate saracacioase, amintind de Evul Mediu timpuriu, cu bordeie din chirpici, cei mai nevoiasi oameni având drept geamuri  basici de bou. Nu tu vaci, nu tu oi, doar câteva capre costelive pasc in sila un simulacru de iarba.

La 16. 15 intram in Chisinau. Pe stânga, lânga un post de politie, pe o tabla imensa stă scris, alb pe negru, cu creta: „Autoturisme răpite”.  Dulcea limbă moldovenească nu cunoaşte verbul … a se fura. Tragem la cel mai select hotel al orasului, „Naţional”, fost Inturist. Trei stele grele de piatra chiar atârnă deasupra receptiei. Preturile camerelor atârnă si ele destul de greu: pentru turistii români se face reducere. Cu reducere cu tot, o camera single costa 30 de dolari, iar una dubla, 65. Formularele de cazare sunt tiparite in limba rusa si, dupa multe rugaminti, receptionera catadicseste sa ni le traduca. Platim si suntem intrebati ce mai asteptam. Cheia! Nu, nu de la receptie, de sus, de la responsabila de etaj. Camerele sunt acceptabile, cu un singur amendament: pentru a trage apa la closet, trebuie sa cotrobai in bazin, in cautarea unei sârme care nu intotdeauna exista.

Porumb fiert şi salam moscovit

  Dupa un dus rece cu ţârâita, niet presiune, niet apa calda, pornim spre centrul Chisinaului, care tine cât bulevardul Stefan cel Mare, de la hotel până la statuia marelui Muşatin. Arhitectura veche este superba, amestec de rococo, baroc si renastere, admirabil conservata. Pe trotuare, vânzătorii ambulanti ofera porumb fiert si floricele. În magazinele alimentare oferta este jalnica: cârnaţi înverziti, tacâmuri rahitice si o singura varietate de mezeluri, salamul moscovit.  Denumirea firmelor si a produselor tine de o lingvistica specială, arhaico-hazlie. Au aparut si aici magazinele cu imbracaminte second hand, dar firma glasuieste: „Haine căpătate din Olanda” … Bistrourile se numesc „Cafenea lactate”, iar la etajul al doilea al Magazinului Universal poti gasi: „Articole de cultură casnică”. Adică, masini de spalat, fiare de calcat, aspiratoare „Ural”. Si, inca un exemplu hilaro-lingvistic: mouse-ul de la calculator se numeste … „guzgan”.

În piata centrala se practica trocul. Majoritatea fabricilor nu mai au bani si isi platesc muncitorii in produse. Cu ele vii in piata si poti târgui: cu trei becuri un kilogram de rosii si cu doua camasi, un kilogram si jumatate de brânză.  Preturile sunt tot in ruseste, am incercat sa le aflu, dar am auzit, pentru a câta oară, „Şto?” şi „Niznaiu”. La o margine a bazarului, un barbat imbracat in combinezon kaki a scos la vânzare, direct pe taraba, un mic arsenal: pistoale, grenade si un Kalasnikov nou nout. Cădem la pace: cu o suta cincizeci de dolari puteam sa iau doua pistoale, patru grenade si Kalasnikovul, cu incarcator de rezerva si munitia aferenta. Ma crucesc, ii zic ca ma duc dupa bani si dispar, aproape in fuga …

Ajuns in centru, ma opresc la un chiosc de ziare, asa, din pura curiozitate profesionala. Gasesec, cu greu, o publicatie in limba română, oficiosul primariei din Chisinau numit, nici mai mult, nici mai putin decât … „Corriere dela Sera”! Pe paginile din mijloc putem citi „Zece sfaturi contra starii de ebrietate”. Iată unul: „Daca un ins este beat crita, deschide-ti-i viloent gura si turnati un amestec de cafea cu sare. Dânsul (amestecul – n.n.) va provoca o vomă grabnica, care va alina persoana.” Sic! În pagina de educatie este publicat un mic curs de informatica, din care aflam: „Pentru a deschide un geam de la  Windows, apucam guzganul de coadă si facem click.” Iata si traducerea: geam = ferastră si guzgan = mouse.

Moldovian blues

 Razbiti de foame, intram intr-un restaurant cochet numit … „Ospătarie moldo-italiana”. Consultam meniul, facem comanda, dar: spaghete, niet, pizza, niet, numai fructe de mare, haraşo. Midii, stridii, calamar. Haraşo, haraşo, doar că în farfurii ajung doar .. midii.

La restaurantul hotelului avem mai mult noroc, găsim nisetru si friptura de porc, gustoase dar la preturi invers proportionale cu portiile aproape microscopice. Doar vinul este bun, Uleioasa de Ialoveni, asemanatoare la gust cu Grasa de Cotnari. Încercăm să legam o conversatie cu trei barbati aflati la masa vecina. Unul singur stie româneşte, Alexei Ivanovici, patron de casa de schimb valutar. Este abţiguit, volubil şi mucalit, până când vine vorba despre parerea sa in legatura cu o eventuala unire a Republicii Moldova cu RomAnia. „Noi sunten moldoveni, nu români. A fost rău cu ruşii, dar măcar ne dădeau case şi slujbe. Amu, om vedea!”

Nu este o părere singulară. Majoritatea basarabenilor, pardon, moldovenilor, au rude in fosta Uniune Sovietica, de România nu-i leagă decât povestile unui bunic.

Pe la orele 21.00, începe programul orchestrei, cu muzică de cafe-concert, urmată de Katiusha, Kalinka şi altele. Superbă cântarea, incredibil solo de balalaică.  Toată seara nu s-a cântat o singura melodie in limba română, pardon, moldovenească. Fix la 22.30, ospatarii incep sa puna scaunele pe mese, semn ca a sosit ora inchiderii.

Aliona, suflet slav!

Curios sa descopar Chisinaul de noapte, incerc o promenada pe strazile din jurul hotelului. Este o bezna de „epoca de aur”. Nici un local nu mai este deschis. Ma intorc la hotel si urc la etajul XI, unde ar trebui sa functioneze un bar de noapte. La intrare, un lacat stahanovist ma pune in fata unui fapt implinit, desi programul afisat este: 22-07. Cobor la receptie si cer un sfat: ce distractii de noapte exista in Chisinau? Sunt sfatuit sa vorbesc cu … străjerul, adica cu … bodyguardul. Personajul in cauza nu stie o boaba româneşte, dar ma abordeaza intr-o engleza de taiga: „Uat du iu uant mister?”. Îi zic că aş vrea sa petrec câteva ceasuri placute si chipul i se lumineaza brusc: „Girls, mister? I have only girls”. Fie si fete, poate deslusesc câte ceva din vestita mafie moldoveneasca a cărnii tinere. Negocierea se face in lift. O roscata de 18 ani este „evaluata” la 50 de dolari pe noapte. Ne invoim la 20. Mi se spune sa astept in camera. În zece minute apare cu o roscata superba, cu chip de copil si unduiri de pacat. Trage stângaci dintr-un Marlboro lights si povesteste inecata in fum. „Ma chiama Aliona, adica Elena, pe ruseste. Mama e moldoveanca din Soroca, dar tata e rus. Au ramas amândoi fara munca şi eu nu am mai avut de ales…  Am invatat  bine in liceu, poezia mi-a placut cel mai mult, mai ales Nichita al dumneavoastra.O să plec în România la facultate, doar să mai strâng nişte bani. Din cincizeci de dolari, eu primesc 10, restul îl iau ei. Au incercat câteva fete sa lucreze pe cont propriu. Le-au prins si le-au invinetit, sau mai rău…”

Pleaca. Dupa nici cinci minute, batai in usa. Deschid. Străjerul vrea sa stie daca am vreo reclamatie de facut sau a fost O.K. Aceeasi intrebare mi-o va pune a doua zi dimineata, responsabila de etaj, o bunicuta… respectabila cu coc si ochelari.

Umbra lui Stefan. La Chisinau

 Singurul loc cu adevarat românesc, singurul loc cu adevarat aproape, din tot Chişinăul, este statuia lui Stefan cel Mare si parcul din spatele acesteia. Oricât ai vrea, nu poti stăpâni fiorul care te incearca vazând mâna marelui muşatin ridicând sabie-cruce grea de fier peste tot cerul Basarabiei. La baza soclului ard mereu lumânări înconjurate de flori proapete, semn ca patriotismul moldovenilor adevarati nu a pierit inca. Pe aleile parcului gasesti bustul sfintei treimi clasice Eminescu-Creanga-Caragiale, iar pe banci, studenti si vârstnici visatori in Unire. Sunt inca optimisti si din ce in ce mai putini, fara a putea explica pe ce se bazează, vorba lui Moromete. Cum nu pot explica nici din ce cauza, in toate librariile din Chisinau, cartile româneşti stau intr-o vitrina separata cu eticheta … „Literatura de peste hotare”.

Am scăpat de o întâlnire cu racheţii?!

La ora 12.00, predăm cheile responsabilei de etaj. Este rândul meu la condus. Demarez cu pedala la podea si incerc sa gasesc drumul cel bun, pentru a nu mai ocoli prin Hânceşti. Reusesc şi mă inscriu pe o sosea strategica de o monotonie şi o salabaticie infioratoare.  Peste o suta de kilometri nu vezi tipenie de om, sat sau casa. Padure si iar padure intersectata, din când in când, de drumuri laterale cu indicatoare in limba rusa. Cu vreo treizeci de kilometri inainte de granita văd un baraj de cuie, sticle sparte şi sârmă ghimpata pus de-a latul soselei. Pericolul este iminent fiind, evident, singuri in mijlocul padurii. Accelerez la blana si zburam cu 180 km/h prin mijlocul barajului. Ne prinde radarul, platim fericiti amenda si povestim ce ni s-a intâmplat. Raspunsul venit din Buick-ul, ultimul tip, al politiei rutiere, se vrea linistitor: „S-au semnalat şeva rachieţi prin zona, daca opreati va luau tot.” La vama la Leuşeni trebuie sa platim o taxa pe benzina pe care o avem in canistre. Degeaba spunem ca am adus-o din România, niet, asa scrie la regulament!

 

România, mon amour

Este trist, revoltator, dar adevarat. Oare de cât timp va mai fi nevoie pentru ca România de dincolo de Prut să parcurgă procesul de dezrusificare, pentru ca basarabenii să înveţe a gândi şi simţi româneşte? Nu ruseşte sau moldoveneşte!

Până atunci, Basarabia, „mândra gradină”, va ramâne sub blestemul „binefacerilor” ruseşti, al saraciei, trocului, rachetilor, promiscuitatii, curvasariei. Oricum, daca vreti sa va simtiti, atunci când intrati in România,  în Occidentul cel mai pur, duce-ti-va trei zile la Chisinau. Ajunge!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s